Bun de peste Prut: Bon Viveur 2014 Licorna Winehouse

Am revenit de la concursul de vinuri din Brăila cu câteva vinuri românești pe care le pot recomanda cu încredere. Astăzi, vorbim despre Bon Viveur 2014 Licorna Winehouse, cupaj de Cabernet Sauvignon & Merlot, carevasăzică, un Bordeaux clasic. Ce etichetă frumoasă!

blank

Licorna Winehouse este o cramă de talie medie, cu podgorii în Dealu Mare, localitatea Gura Vadului, la 7 km de orașul Mizil, pe traseul dintre Ploiești și Buzău. Din complexul, amplasat într-un peisaj de poveste, fac parte un conac, construit între 1907 -1909, dar și un centru de vinificație modern, deschis în 2013, în urma unei investiții a omului de afaceri român Virgil Harabagiu.

blank

Vinurile Licorna Winehouse sunt semnate de enologul Gabriel Lăcureanu, despre care am auzit numai de bine peste Prut.

blank

Așadar, exemplarul nostru reprezintă un asamblaj fin de Cabernet Sauvignon 70% și Merlot 30%, din roada anului 2014, maturat în butoi și îmbuteliat în 2016. Vinul are o culoare rubinie intensă, cu nuanțe cărămizii și este extrem de ofertant în buchet. De la nuanțe primare de fructe roșii supra coapte, cireșe negre, jem, până la condimente și piele tăbăcită.

blank

Un post gust îndelungat, plăcut, complex și structurat, cu tanini atât de bine catifelați! Ce înseamnă, totuși, maturare la sticlă și ce păcat că în Republica Moldova acest aspect este des ignorat. De nevoie, bineînțeles, nu de voie; ca și exemplu: Taraboste 2014, ca un vin de referință similar, nu mai este deja în vânzare (ferice de cei care îl vor păstra în colecție ceva timp).

blank

Bon Viveur 2014 are nevoie de decanter. Eu l-am servit într-o frumoasă după amiază de duminică și am întins plăcerea undeva între orele 14.00 și 20.00. Ah, ce frumos evoluează în arome, deschizând de fiecare dată noi și noi experiențe senzoriale!

blank

Magazinele on-line arată un preț de 90-100 ron pentru Bon Viveur, produs într-o ediție limitată de 9500 sticle. A obținut medalie de aur la Berliner Wein Trophy 2017 și argint la premiile de excelență Vinul.ro.

blank

Dacă sunteți prin România și căutați un vin bun, încercați-l, nu veți regreta. Dar, atenție: în România nu prea găsești astfel de vinuri în magazinele obișnuite, ci mai degrabă în vinoteci sau HORECA.

blank

De la Licorna Winehouse am gustat și un Sauvignon Blanc 2017 de excepție, probă de tanc. Vă spun scurt: când apare în vânzare, căutați-l cu lumânarea, e unul din cele mai bune SB pe care le-am întâlnit în România.

blank

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.