Campionul podgoriei Cotnari

Asociația Domeniile Cotnari a organizat, sâmbăta trecută, a șaptea ediție a concursului „Campionul podgoriei Cotnari” — o competiție care își propune să scoată în evidență cele mai bune vinuri din recolta anului trecut, de la producătorul cu același nume, dar și de la câțiva mici vinificatori din zonă. Am participat, în premieră, la acest eveniment.

blank

La degustare au fost prezenți, în total, circa 30 de specialiști în vinuri: enologi, sommelieri, degustatori și critici de vin din România.

blank

Am degustat 70 de vinuri din recolta anului 2018 — Feteasca Albă, Frâncușa, Tămâioasă Românească, Grasa de Cotnari, Busuioacă de Bohotin și Feteasca Neagră. Așa am aflat că la Cotnari sunt produse exclusiv vinuri din soiuri românești de struguri.

blank

Concursul urmărește scopul de a selecta cele bune vinuri ale anului 2018 cu denumirea de origine controlată Cotnari, care vor fi ulterior expediate la concursuri de vin în străinătate. Este vorba de probe de tanc, în diferite variante: seci, demiseci sau dulci.

blank

Vinurile au fost mult peste așteptările mele, iar majoritatea degustatorilor au remarcat o creștere a calității vinurilor de Cotnari. Personal, am fost surprins cu câteva vinuri excepționale din Feteasca Albă și Frâncușa, dar și de o serie excepțională de Grasă de Cotnari dulci. Vinuri cu mare potențial.

blank

Apropo, vinificatorul de la Cotnari este basarabean — Viorel Andronic, este în centru, lângă președintele IWCB, Cătălin Păduraru (stânga) și președintele Asociației Degustatorilor Autorizați din România, profesorul Dan Boboc.

blank

Cotnari este un producător enorm — peste 1 700 de hectare de viță de vie. Pe pereți nu mai este loc pentru diplome la concursurile naționale și internaționale de vin.

blank

Vă recomand să încercați neapărat spumantele din seria Colocviu…

blank

Sau superba Feteasca Neagră Castel Vlădoianu de la Casa de Vinuri Cotnari.

blank

Sper să putem organiza în curând la Chișinău o degustare cu vinuri de Cotnari. Avem ceva extraordinar de descoperit!

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.