Crisecco în patria lui Prosecco

Italia e renumită pe plan mondial datorită vinului Prosecco, un spumant alb sec, produs cu denumire de origine contralată, la fel cum e Champagne în Franţa. În Moldova avem vinuri similare (pe care le numim greşit „şampanie”). Unul dintre acestea e spumantul brut Crisecco de la Cricova. O sticlă de la Cricova a călătorit cu mine în patria lui Prosecco.

IMG_0071

Spre deosebire de spumantul classic (metoda champenoise), Crisecco sau Prosecco este fermentat secundar (metoda charmat) în vase de inox sau în sticle, ceea ce înseamnă costuri mai mici de producţie. Prosecco îşi are originea în Conegliano şi Valdobbiadene şi doar cei de aici îi pod da vinului acest nume. Mergem cu Crisecco pe strada respectivă.

IMG_0191

Prosecco se produce, în special, din struguri Glera, crescuţi într-o zonă muntoasă, cu peisaje deosebit de frumoase.

IMG_0129

A câta oară regret că nu vă pot reda aromele care vor nimeri ulterior în sticlă!

IMG_0059

Majoritatea viilor din zonă au la hat flori.

IMG_0091

Poposim la vinăria Ca dei Zago, unde Crisecco îşi dă prima întâlnire cu vărul său italian.

IMG_0153

Ne întâlneşte seniora Maria-Giustina, proprietara pensiunii, o italiancă foc, dac-o vezi prima data, zici că-i moldoveancă get-beget. Familia ei face Prosecco de aproape 100 de ani. „Am preluat pasiunea de la bunica. Ţinem la tradiţie, nu cred că am schimbat multe în toţi aceşti ani. Hai, repejor, mâine mărit fiica şi nu am mult timp pentru voi!”, ne spune franc seniora.

IMG_0164

Cât ai zice peşte, din beci e scos vinul şi roata de caşcaval „stagionat”.

IMG_0158

Seniora ne toarnă Ca’ dei Zago, degustăm; trecem la Crisecco. Ambele alcool 10.5%, servite reci.

IMG_0179

– Seniora Maria-Giustina, spuneţi-ne sincer, ce credeţi despre Crisecco?

– Troppo frizzante, dolce. Dar e foarte bun, respectă tehnologia.

– Seniora, poate fi comparat cu un Prosecco?

– Desigur, nu este un Prosecco 100%, că nu-i de aici! Dar e un spumant bun, are nuanţe de pere, plăcut la gust. Nu am auzit multe despre vinurile din Moldova şi sunt uimită un pic să descopăr că aveţi şi voi Prosecco.

– Seniora, cât vă datorez pentru primirea călduroasă?

– Nimic, vă rog! Îmi mărit mâine fiica, avem o sărbătoare! În plus, cum să vă iau bani când aţi venit cu vinul vostru?!

– Grazzie, seniora!

PS: Faţă de Prosecco, al nostru e într-adevăr mai dulce în gust, chiar dacă e brut. Crisecco este ideal ca răcoritor pe timp de vară, e bun ca aperitiv sau la desert. Şi e foarte bun pentru cocktailurile bazate pe spumant. Ca de exemplu Shpritz Aperol.

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.