Guest post: Victor Bunescu, la mare cu vinuri moldoveneşti

După o scurtă vacanţă, revenim pe FineWine cu o postare găzduită. Victor Bunescu a fost, tot în vacanţă, pe litoralul românesc, cu vinuri moldoveneşti.  Să luăm aminte de amintirile lui!

„Ador vara pentru câteva lucruri, în primul rând pentru posibilitatea de a merge la mare și, în al doilea rând, pentru amintirile frumoase pe care le lasă aceste experiențe.

Deja al doilea an, președintele Federației de Promovare a Turismului din Moldova, Alex Filipski, organizează offline-uri pe litoralul românesc pentru bloggeri și jurnaliști. Eu mi-am propus să văd cu ce vinuri se delectează turiștii pe litoralul românesc. Vreau să vă spun că în ciuda faptului că românii au vinuri cel puțin tot așa de gustoase ca ale noastre, pe litoral se servesc vinuri în vrac de o calitate dubioasă.

10728940_734975979946471_993831515_n

Din aproximativ 10 restaurante unde am luat masa, doar în unul am servit vin din pahare corecte, în rest, vinul era turnat în pahare pentru apă. Sigur că restaurantele vând şi vinuri calitative, românești, franțuzești, am văzut italiene și chiliene, dar ele nu sunt promovate deloc, vitrinele sunt pline de bere și tărie. La fel ca și la noi producătorii români de vinuri pierd lupta cu berea, chiar dacă produc vinuri extraordinar de răcoritoare și proaspete, perfecte de consumat pe timp de vară.

11297882_734975983279804_951043156_n

Astfel eu am decis, cu ajutorul Castel MIMI si Vinăriei Purcari, să cucerim măcar o zi din cele şapte petrecute pe litoral. Am cucerit litoralul românesc cu vinurile Castel MIMI – Roze Cabernet Sauvignon, Chardonnay și Roze, Sauvignon, Pinot Grigio de la Vinăria PURCARI.

11303529_734975943279808_786652989_n

Toate extraordinar de proaspete, îmbuteliate în 2014. Efectul a fost unul extraordinar, vinurile au putut să cucerească nu doar o seară, dar și dimineața. Distracția a durat mult și frumos, pentru unii chiar mai mult decât frumos. Gama de vinuri proaspete de la Vinăria PURCARI a impresionat toți participanții la degustare, dacă ea poate fi numită așa . Fiecare sticlă deschisă încânta prin prospețime și răcorea mințile încălzite pe plaja românească. Domnișoarele au apreciat rozeul, băieții Sauvignonul, iar eu am golit o sticlă de Pinot Grigio.

11427857_734975959946473_514318675_n

Vinurile Castel MIMI au fost servite la o cină festivă la care au fost prezenți granzii turismului de pe ambele maluri ale Prutului, Alex Filipski (Președintele Federației de Promovare a Turismului din Republica Moldova), Corina Martin (Președintele Asociației Litoral-Delta Dunării și Președinte al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România) și Aurelian Marin (Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România).

11423356_734975976613138_1499063945_n

Evident, toți au rămas surprinși de Rozeul Cabernet Sauvignon, proaspăt, gustos și deosebit de frumos la culoare, care s-a dus ca în nisip. Președintele FPTM, Alex Filipski a pregătit mult îndrăgite bomboane Bucuria, iar eu am venit cu vinul.

11106407_734975953279807_1159930918_n

Toți au rămas mulțumiți.

11106397_734975969946472_2036734431_n

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.