Iubitele lui Oleg Efrim

Avocatul Oleg Efrim (ministrul Justiţiei între 2011–2015) este un mare amator şi cunoscător de vinuri bune. Nu am găsit poze cu dumnealui cu paharul în mână, nici, cum e la modă – pe terenul de golf, aşa că vom folosi poză-simbol de la tenis.

10366030_660476000672466_3303085880241119051_n

L-am rugat pe domnul Efrim să alcătuiască pentru FineWine un top-trei al vinurilor sale preferate. Cu condiţia să ne limităm la producători moldoveni şi care încă mai sunt în viaţă, adică încă mai produc. Iată, deci, preferinţele oenologice ale unuia dintre cei mai buni jurişti din Republica Moldova.

1. Vinăria Nobilă, Cabernet – Sauvignon 2011.  Este un vin roșu sec, cu aromă fină de prune uscate, bine echilibrat în arome și gust, cu nuanţe de maturare. Merge perfect cu bucate la grătar. Apropo, puteţi să faceţi şi un experiment ca să-i descoperiţi toate plenitudinea în gust: savuraţi-l cu o bucată de ciocolată neagră, cât mai tare 80-90%.

dortmund-md-wine-tasting-17

Sursa foto: www.brinzan.com

2. EtCetera Feteasca Neagra 2011. Domnului Efrim îi place roşu şi, mai ales, să fie din 2011… anul în care a devenit ministru. 🙂  Lăsând la o parte coincidenţele, anul 2011 a fost unul foarte bun pentru vinurile roşii. În sticla de la EtCetera avem un roşu-rubiniu intens… mmm… nuanţe de prune şi scorţişoară, ce să mai vorbim 100% Fetească Neagră, unul din puţinele soiuri autohtone. Corpolent, catifelat, armonios, maturat 15 luni în butoi de stajar.

et_cetera_feteasca_neagra

3. Purcari Pinot Grigio 2014. Cu Purcari nu dai greş. Iar Grigio este vinul perfect pentru vară, arome de salcâm, de fructe coapte: caise, persici. Are o aciditate echilibrată, servit rece înseamnă prospeţimea turnată în pahar. Acest Pinot Grigio a primit mai multe medalii peste hotare, inclusiv la Decanter şi Concours Mondiale du Bruxelles.

11076246_933076710065806_1741690135921623135_n

Îi dăm like & share domnului Oleg Efrim pentru gusturile sale şi îndemnăm toată lumea să consume doar vinuri bune!

Disclaimer: Acest blog exprimă opiniile autorului în legătură cu unele produse comerciale. Autorul nu este degustator autorizat, nu lucrează în domeniu şi nu comercializează produsele descrise.

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.