Jos pălăria pentru Feteasca!

Joia trecută, la Carpe Diem, a avut loc partea a doua a campaniei Feteasca Dă-i. 30 de flăcăi şi bărbaţi ai neamului au fost invitaţi să facă „jos pălăria” pentru vinurile din soiul autohton Feteasca Neagră.

IMG_8486

Purtătorii de pălării au putut degusta toată gama de Feteasca Neagră prezentă în acest moment pe piaţă, iar vinurile au fost prezentate chiar de către autori: vinificatori şi reprezentanţi ai celor şapte companii producătoare.

IMG_8501

Să vă spun că a fost mi-nu-nat, ar înseamna să nu zic nimic. Pentru că am încercat nu vinuri, arome şi tanini, dar – emoţii, amintiri şi stări.

01. Feteasca Neagră te face să-ţi aminteşti de tinereţe şi de „brigadirii de colhoz” de altădată…

MK3_9507

02. Sau te inspiră să scrii mesaje de dragoste… atunci când decanteru-i deja gol.

MK3_9528

03. Feteasca Neagră poate provoca ciocniri de interese. „Cine, eu?! Cum nu ţi-am întors datoria…”

MK3_9664

04. Sau poate provoca decepţii… atunci când se termină paharul.

MK3_9627

05. Dar, Feteasca Neagră îţi poate deschide şi perspectiva spre ceva mai tare…

MK3_9673

06. Totuşi, Feteasca ar fi bine să fie băută în cantităţi moderate… puţin, câte puţin… ar fi bine…

MK3_9720

07. În niciun caz, după Feteasca nu se poate de urcat la volan. Poate doar imaginar… la volan guvernamental…

MK3_9809

08. Feteasca te face să te simţi ca un adevărat cawboy…

MK3_9561

09. Iar pentru orice cowboy, e important să aibă „pistoale” în ambele mâini.

MK3_9633

10. Feteasca te poate concentra…

MK3_9586MK3_9659

11. Sau, din contra, te poate relaxa…

MK3_9546MK3_9807

12. Sau, aşa şi aşa…

MK3_9680

13. Feteasca Neagră te face să zâmbeşti…

MK3_9707

14. Şi să discuţi aprins… semn că s-a golit paharul.

MK3_9711

14. În orice caz, Feteasca Neagră merită atenţie…

MK3_9683

15. … respect şi recunoştinţă. Jos pălăria, Carpe Diem pentru acest eveniment, sperăm că va urma.

IMG_8494

Fotografii de Igor Rotari, Unimedia.

Acesta a fost evenimentul Feteasca Dă-i destinat bărbaţilor. Puteţi vedea şi:

Feteasca Dă-i pentru sânziene cu coroniţe

 

 

 

 

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.