Made in Moldova: Chateau Crico sau Canti Aist

Amatorii de vinuri au fost consternaţi la începutul lunii curente când au aflat că una dintre cele mai celebre mărci de spumant din Italia – Prosecco – a fost anulată în Republica Moldova, în favoarea unui producător local, care a înregistrat marca Pronto Prosecco. Este vorba de Bulgari Winery – o firmă din Tvardiţa (Taraclia), care printr-o piruetă legală pare să ia dreptul asupra mărcii de la consorțiul italian de 8 159 întreprinderi vinicole din regiunile italiene Treviso, Venezia, Vicenza, Padova și Belluno.

jhmeQZepRvCqIm6rB0Yw3w

Zilele trecute am găsit în magazin şi alte mostre ale companiei, care seamănă izbitor de mult cu alte mărci internaţionale de vin. Faceţi cunoştinţă: spumantul Chateau Crico, alb brut, ORIGINAL. Chiar dacă sună franţuzeşte, vinul e moldovenesc (cel puţin, aşa e indicat pe contra-etichetă). Nu am ştiut până acum că în Moldova ar fi existat un Chateau Crico, fondat tocmai în 1870.

IMG_9922

 

Doar mie îmi pare că Crico seamănă puţin cu Cricova? Şi doar mie îmi pare că eticheta seamănă puţin cu cea a renumitului spumant Veuve Clicquot?

veuve clicko

Pare să fie şi o asemănare în preţ: Chateau Crico se vinde cu 55 de lei, în timp ce Veuve Clicquot costă (cel mai ieftin vin) cam tot 55, doar că în dolari.

Un alt produs de la firma din Taraclia: Canti Aist. Produs şi îmbuteliat de Bulgari Winery SRL, doar că anul fondării deja e altul: 1877. De altfel, vă rog, să atrageţi atenţia: pe aceeaşi etichetă, scris în română (fondat in 1877); în engleză (produced by technology ASTI!) şi niţel italiană (collezione speciale).

IMG_9930

Apropo, foarte asemănător cu Canti Asti Millestimato DOCG, produs în nordul Italiei. Aceeaşi culoare neagră, aceeeaşi Canti, aceeaşi etichetă riflată, doar că Aist în loc de Asti şi o cruciuliţă roşie în loc de floare.

Canti Asti

Am citit în presă că directorul de producţie al Bulgari Winery SRL a lucrat timp de 4 ani la o întreprindere de spumante din Italia. Oare să nu fi aflat acolo de aceste mărci de vin? Sau despre denumirile de origine controlată şi drepturile de proprietate intelectuală?

Sau în Republica Moldova este posibil totul?

PS: Nu am cumpărat să degust aceste vinuri.

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.