Master of Wine, Caroline Gilby, va susține o degustare la Chișinău

Renumita expertă din Marea Britanie, Caroline Gilby, care deține încă din 1992 titlul de Master of Wine, va susține la Chișinău o degustare oarbă a 21 de vinuri moldovenești, certificate IGP din zonele Codru, Valul lui Trăian și Ștefan Vodă. Evenimentul se va desfășura în cadrul concursului Black Sea Region 2018 și ExpoVinMoldova, programate pentru perioada 21-23 februarie în capitala Republicii Moldova.

Este al doilea nume sonor din lumea mondială a vinului care face un astfel de exercițiu la Chișinău, după ce la sfârșitul anului trecut, cel mai bun sommelier din lume (în anul 2007), Andreas Larsson, a susținut un Grand Tasting în Republica Moldova. Cu cât mai multe somități din lume vor gravita în jurul țării noastre, cu atât mai multe șanse avem să devenim cunoscuți pe plan mondial.

„Soiurile mai puțin știute din țări necunoscute ar putea capta atenția consumatorilor în acest an”, notau în previziunile pentru 2018 experții de la Concours Mondial de Bruxelles.

De altfel, la concursul de vinuri din Chișinău vin mai multe celebrități, precum directorul Asia Wine Trophy – Chan Jun Park; renumitul blogger rus – Denis Rudenko; Șeful departamentului de viticultură şi enologie Rheinland Pfalz – Georg Binder (în poză mai jos);

Din România, la concursul de vinuri din Chișinău vin președintele comisiei enologie a OIV, Dr. Valeriu Cotea; CEO IWCB, Cătălin Păduraru; enologul Gabi Stoica și renumitul sommelier Sergiu Nedelea.

Atât concursul, cât și expoziția de vinuri vor fi orientate în acest an exclusiv pe experți din domeniu. Formatul B2B îi va exclude pe „gură cască” de la asemenea evenimente care, de regulă, vin după un vin gratuit, în schimb va permite crearea unei platforme de contacte eficiente între toate părțile interesate: producători, importatori, cumpărători, distribuitori, agenții guvernamentale. La fel ca și anul trecut, la Palatul Republicii va fi disponibilă o zonă de afaceri specială de tip TASTING ROOM, în care vor fi prezentate pentru degustare toate eșantioanele participante la concurs. Până în prezent au fost înregistrate aproape 300 de vinuri și băuturi alcoolice de la producători din R. Moldova, România, Ucraina, Georgia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Spania, Belarus, Azerbaidjan și Canada.

FineWine este partener media al acestui proiect, așa că urmăriți blogul pentru a fi la curent cu noutățile și detalii din culise 😉

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.