Nou: Fumé Blanc 2017 Fautor Winery

Am avut onoarea să degust recent, în premieră, noul Fumé Blanc 2017 de la Fautor Winery. Este a treia ediție a acestui tip de vin (după recoltele din 2016 și 2015) și cred că e cea mai bună de până acum. Nota 10 pentru performanță!

Vorbim de un Sauvignon Blanc facut în stilul lui Robert Mondavi, adică maturat în butoi de stejar. În cazul de față — barrique francez, timp de șase luni.

Vinul are o culoare galben pai și poate impresiona din prima chiar și necunoscătorii: este fin și complex în acelaș timp. Explodează cu arome de fructe galbene: pere, pepene galben, vanilie. În gust este onctuos, plăcut și complex.

Indicație Geografică Protejată „Valul lui Traian”, ediție limitată, 6 350 de sticle, fiecare cu numărul de ordine imprimat pe contra-etichetă. M-a uimit ușor conținutul de alcool afișat pe etichetă: 14% vol alc, despre care n-aș fi zis niciodată că pot fi sesizate în gust. Procentul alcoolic, alături de aciditatea plăcută, îl duce în categoria vinurilor care au potențial bun de evoluție la sticlă. În orice caz, nu e un vin de băut zilnic, ci la ocazii deosebite, un vin gastronomic, complex.

De ce am pus o notă atât de mare pentru parcursul acestui vin? Precedentele două au luat medalii la Decanter, Berliner, IWSC, etc. Fumé Blanc 2016 este singurul vin moldovenesc cu 90 de puncte Parker; 87 — Decanter, deci, să ridici ștacheta și mai sus pare imposibil. Dar, personal cred că 2017 va avea o evoluție și mai bună.

Trebuie neapărat încercat!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: