Nou pe piață: Prosecco

Nu știu care este cauza, dar e cam dificil să găsești Prosecco la Chișinău. Vestea bună a venit la țanc de la Gourmet Fourchette: pe rafturile vinotecii de aici au apărut recent câteva tipuri de Prosecco, dar și alte vinuri italiene numai bune pe timp de caniculă.

Dacă încă nu ați reușit să vizitați vinoteca Gourmet, recomand: găsiți aici cea mai mare varietate de vinuri străine și, evident, o selecție impunătoare de vinuri moldovenești.

Eu am ales trei vinuri albe numai bune pentru caniculă: un Prosecco Superiore Millesimato Extra Dry; un „frizzante” lejer: Serpino Colli Euganei; și un spumant aromatic: Fior D’arancio, de la aceleași Colli Euganei.

Primul a fost deschis Prosecco Japo Superiore Millesimato Extra Dry. Un Prosecco tipic, răcoritor, cu DOCG Valdobbiadene – patria vinurilor italiene de acest fel.

Vinul a obținut recent 90 din 100 de puncte la International Wine Show Prague. A făcut o pereche desăvârșită cu „prosciutto e melone”. Au inventat italienii ăștia o asociere extraordinară pentru zilele toride: nici să mănânci mult, nici să rămâi flămând; să bei și să nu te îmbeți! Evident, cu măsură și răcit foarte bine.

Mai departe, continuăm cu un frizzante Serpino DOC Colli Euganei – 179 lei. Nu este un vin de pus la icoane sau de păstrat în beci: de băut acum, când e cald. Nu înțeleg, de ce producătorii moldoveni nu fac vinuri albe frizzante?! La +40℃, dacă am de ales între un Chardonnay barrique sofisticat și greu, și un frizzante lejer, chiar dacă fără mari pretenții – îl voi alege pe ultimul. Ca să rămân cu mintea trează și capul limpede a doua zi. Și, din păcate, voi susține producătorul străin atât timp cât cel local nu vine cu o ofertă similară.

O altă descoperire culinară la acest vin. Curmale turcești garnisite cu ricotta. Ambele ingrediente se găsesc, la fel, la Gourmet și nu necesită mari bătăi de cap. Se scoate lateral sâmburele din curmale și se pune în loc lui brânza. Atât de simplu, dar atât de gustos: Italia continuă să rămână pentru mine o mare descoperire în materie eno-gastronomică!

Și ultimul, dar nu cel din urmă, a fost spumantul aromatic (pe bază de Muscat, probabil) Fior D’arancio Colli Euganei.

Nu vă speriați de calificativul „dolce”, nu bate la cap așa cum v-ați fi închipuit. Fermentarea a fost întreruptă prematur, astfel ca să-i păstreze dulceața, dar în schimb să mențină un nivel de alcool nu foarte înalt: 6.5%. Știu că în Moldova avem mulți amatori de spumante dulci, mai ales, în partea frumoasă a omenirii, așa că, sunt sigur, vinul va fi apreciat.

Este foarte important ca toate aceste vinuri să fie bine răcite: nu vă sfiiți la 6-7 ℃. Țineți cont că pe arșița asta vinul se încălzește foarte repede în pahar. Noroc!

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.