Novak, o nouă față a vinurilor găgăuze

Călătorim astăzi la sudul țării, în regiunea găgăuză, acolo unde își are podgoriile Novak Winery — un nume relativ nou, dar extrem de promițător pentru amatorii vinurilor bune. Ne aflăm nu departe de Comrat, în zona cu Indicație Geografică „Valul lui Traian”. Peisaje desprinse parcă din rai. Terroir.

Novak este un brand nou al companiei Tartcomvin, specializată până nu demult în prelucrarea primară și exportul de vin în vrac. Feciorul din familia Novak, Andrei, a fost animatorul ideii de a produce vinuri de autor, în ediții limitate. La volanul unei Toyota Hilux — în stare să abordeze cele mai abrupte pante — Andrei Novak ne sparge stereotipuri despre găgăuzi. „Trebuie să exportăm în Europa și Asia, copiii – să învețe mai multe limbi, iar noi – să luptăm cu sărăcia, nu cu etniile și cu limba”. De-ar da Domnu’ mintea lui legiuitorilor din Chișinău și Comrat!..

Închidem politica aici. „85% din vin înseamnă muncă în vie” — cu acest motto, tânărul vinificator ne plimbă de pe o colină pe alta, pentru a ne arăta că vinurile Novak au rădăcini trainice, la propriu. De exemplu, Sauvignon Blanc crește pe o viță de peste 40 de ani! Oamenii lasă viile în paragină și le scot pe-un capăt, iar asta e o mare tragedie. Acolo unde poate, familia Novak răscumpără viile vechi din regiune, le repară și altoiește, pentru că crede în potențialul enorm al viilor bătrâne. Mai târziu, am degustat la cramă vinul produs din acest SB — cred că a fost cel mai deosebit Sauvignon pe care l-am gustat în Moldova. Tare sper să fie îmbuteliat, să-l degustați și voi.

Un mic popas pe o altă colină: sistemul Guyot, soiuri Cabernet Sauvignon, Merlot, vii tinere și mai vechi — se testează diferite modele care să rezulte în cel mai bun vin. Andrei Novak glumește: se ceartă cu tatăl său atunci când vine vorba de limitarea recoltei la hectar. „El vrea vinuri în vrac, recoltă cât mai mare, eu — invers. Uneori, când îi demonstrez cu cifre pe hârtie că puțin și bun e mai profitabil, ne mai împăcăm”.

Numele Novak este asociat în primul rând cu revitalizarea soiului Alb de Onițcani. Acesta a fost selecționat în anii ’60 ai secolului trecut, fiind numit în cinstea localității unde a fost elaborat. Inițial, se remarca prin aciditate sporită și zaharuri mici, așa că nu s-a bucurat de popularitate mare printre vinificatori. Novak a sădit primele plantații cu Alb de Onițcani în 2008-2009, iar în 2016, a apărut prima „bombă” îmbuteliată. Vom degusta vinul un pic mai târziu… să continuăm excursia acum.

Opt hectare sunt pe rod la Novak, alte opt — în creștere. Evident, un accent mare se pune pe Alb de Onițcani, dar și pe alte soiuri încă nedescoperite la noi (vom auzi curând de Floricica, Novac, etc). Din umila experiență zic: un vinificator care știe pe de rost fiecare tufă, nu poate face apriori un vin rău.

După plimbarea în câmp, ajungem în centrul Comratului, unde Novak a inaugurat prima vinotecă din oraș.

Descoperim aici o sală de degustare frumoasă și… pahare Riedel, de care nu-s nici în multe localuri glamuroase din Chișinău!

Nu stăm mult pe loc, mai facem 60 kilometri prin vii, apoi — la vinărie. Ea se află în satul Tartaul, Cantemir.

Tot ce înseamnă Novak este separat de Tartcomvin într-o secție de microvinificație aparte.

Utilaje performante, controlul temperaturii, igienă în cramă — sunt doar câteva atuuri pe care pe bifăm la Novak. Dar și un impresionant parc de barrique-uri, în special, stejar franțuzesc Seguin Moreau și Transilvania Bois.

Am ajuns la partea cea mai interesantă: degustarea. Novak a debutat cu Alb de Onițcani 2016, hit din prima: medalie de aur la prestigiosul Mundus Vini. În 2017 avem de a face cu trei interpretări a acestui soi.

Spuneam la ediția 2016 că Alb de Onițcani merită de încercat măcar pentru denumirea și faptul că este un soi rar. La recolta 2017 afirm cu toată încrederea organoleptică: este un soi deosebit! Un vin care debordează cu arome de flori, măr verde; un vin care emană prospețime. 12.5% alcool și o aciditate care te face să-l cauți vara cu lumânarea!

Așa cum i se cade unui vinificator bun, Andrei Novak nu a stat să triumfe mult pe succesul albului simplu și a experimentat cu același vin maturat 6 luni în butoi de stejar. A rezultat un galben pai intens, cu fructul și prospețimea pe prim-plan, dar cu note frumoase de vanilie pe cadrul secund. Vreau să fac aici o paranteză legată de screw cap (oameni buni, nu este neapărat că dopul de plută e mai bun! În anumite cazuri, capsa metalică e mult mai bună pentru un vin și aici e cazul în care dopul nu spune nimic despre calitatea lui). Nu vă temeți de screw cap!

Ultimul și, probabil, cel mai interesant experiment de la Novak se numește cupaj: Alb de Onițcani (maturat 6 luni) & Rkațiteli 2017. Pur și simplu: jos pălăria! Este un vin care are tot ce vrei: arome, prospețime, post-gust. Fantastic!

Este extrem de important în cazul tuturor acestor vinuri să fie servite la temperatura potrivită (8℃ în cazul lui Alb de Onițcani classic și 10-12℃ la cele barricate).

Vinurile Novak se găsesc în vinotecile din oraș, în rețeaua Andys food market, dar și on-line pe vincuvin.shop, în gama de preț +/- 100 de lei. Merită fiecare bănuț!

PS: Micii vinificatori sunt fascinația multor amatori de vinuri și Andrei Novak este unul dintre oamenii care pot fascina, prin viziune, muncă și dedicația cu care face vinuri. Încercați-le, nu o să regretați!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.