Fine Wine Blogul vinurilor bune din Moldova

Autorul din spatele F’autor

Mă spovedesc din start – am avut o prejudecată faţă de F’autor. Ieri, însă, am avut ocazia să degustez 6 vinuri să mă documentez, ca să pot vorbi mai în cunoştinţă de cauză. Apropo, am...

Nou pe piaţă: Taraboste Chardonnay 2013

Veşti bune de la Chateau Vartely. Compania a scos de la maturare un nou produs, pur aristocratic – Taraboste Chardonnay 2013. Cititorii fideli ai acestui blog au mai gustat anterior Taraboste Cabernet – Sauvignon...

Grappa italiană VS rachiul moldovenesc

„Cu vinurile, poate, staţi voi bine, dar cu tăria, la sigur, îi bateţi pe mulţi în lumea asta”. Aşa îmi spune, deseori, nănaşul meu, francez de origine. Deh, îi place lui să bea divinuri...

O, mama Mimía!

E greu să uimeşti italienii cu un vin bun, ştiind că la albe ei rup cu Grigio şi Soave; la roşu ţin marca cu Chianti şi Amarone; iar la spumante îi dau bătaie cu Prosecco. Totuşi, Moldova are...

Crisecco în patria lui Prosecco

Italia e renumită pe plan mondial datorită vinului Prosecco, un spumant alb sec, produs cu denumire de origine contralată, la fel cum e Champagne în Franţa. În Moldova avem vinuri similare (pe care le numim greşit „şampanie”). Unul dintre...

Un nou spumant în Moldova: A priori!

Doamnelor şi domnilor, amatori de spumante, efervescenţă, bule, răcoare, rose şi dulce! Am noutăţi pentru dvs. În Republica Moldova a apărut un nou spumant – A priori – care în mod aprioric merită atenţie....

Pentru bărbaţi adevăraţi

„Tu faci mâncarea, eu o asociez cu vinul”. Aşa ne-am înţeles cu jurnalistul, bloggerul, gurmandul şi, nu în ultimul rând, bulgarul Alexandr Barbov să facem un proiect comun în blogosfera vino-gastronomică de pe ambele maluri ale Bîcului....

Cimislia Wineries a fost admisă în monopolul suedez

Cimislia Wineries a devenit prima companie din Republica Moldova admisă în monopolul de stat al alcoolului Systembolaget din Suedia. Vinurile moldoveneşti revin astfel în vânzare pe piaţa suedeză după o pauză de aproape trei...

Reînvie primul castel vinicol din Moldova

Update: articolul a fost tradus şi în limba rusă, de către http://locals.md/2015/ozhivaet-pervyiy-vinodelcheskiy-zamok-moldovyi/ Ziua liberă mi-am petrecut-o, ca orice moldovean respectabil, la… „stroică”. Aşadar, am vizitat ieri Castelul Mimi. La 35 de kilometri de Chişinău (în satul Bulboaca,...