Radacini — marca comercială a anului 2017

Compania Albastrele Wines, deținătoarea brandului Radacini, a câștigat titlul „Marca comercială a anului 2017”, în cadrul concursului tradițional organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Astfel, brandul Radacini a fost distins cu premiul „Mercuriul de aur” — cea mai înaltă distincție din cadrul concursului „Marca comercială a anului” — la categoria „băuturi alcoolice”. Concursul este la cea de-a XV-a ediție, respectiv, de 15 ani acest proiect scoate în evidență cele mai competitive mărci autohtone. La ediția curentă a concursului au participat 110 mărci comerciale naționale.

Este o realizare importantă pentru vinărie, care, în doar doi ani de la lansarea noii linii de vinuri pe piață, reușește să edifice un brand puternic, competitiv. Îmi place marca Radacini, atât sub aspect grafic, dar și pentru produsele de calitate pe care le are în spate. Am cel puțin câte un favorit în fiecare categorie de produse din brandul Radacini.

Dacă tot e sezonul spumantelor, vă recomand să puneți la rece un Radacini Reserve Brut – un spumant excelent, făcut după medota clasică „champennoise”, asamblaj din Chardonnay, Pinot Noir şi Pinot Meunier. Maturat 24 luni în sticlă, 12.5% alcool, culoare galben pai cu reflexe verzui, arome fructate, într-un cuvânt – strălucitor! Un preț de circa 100 lei mai mult decât adecvat pentru calitatea sa.

La fel, în gama Radacini Fiori, ies în evidență Feteasca Albă; Feteasca Neagră, dar și un cupaj extraordinar din Feteasca Neagră & Syrah.

Și ultimul, dar nu cel din urmă, un vin extraordinar din gama vinurilor accesibile: Radacini Blanc de Cabernet — un soi roșu vinificat în alb.

Felicitări Radacini cu titlul „Marca comercială a anului”! La mai mult și la mai mare! Cheers!

 

 

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.