Termen prelungit pentru înregistrarea probelor la IWCB

Organizatorii International Wine Contest Bucharest (IWCB) – cea mai mare  competiție de vinuri din Europa de Sud Est – au anunțat extinderea termenului limită pentru înregistrarea probelor în concurs: până la 10 mai 2017. Înscrierea participanților este, al doilea an la rând, gratuită (inclusiv a producătorilor din Republica Moldova).

blankblank

Cătălin Păduraru, CEO al International Wine Contest Bucharesta estimat pentru vinul.ro că vor fi înscrise 1 600 de probe în concurs. „Vor fi, în premieră, producători care vor rămâne pe dinafară. Pur și simplu, la data limită oprim înscrierile. Sau, dacă limita de 1600 este atinsă înainte de această dată, suntem obligați să oprim înscrierile”, a declarat Cătălin Păduraru.

blank

Jurizările vor avea loc în perioada 25-28 mai, la Hanul Gabroveni din Centrul Vechi din București. La 2 iunie se anunță public rezultatele, în 6 iunie are loc Gala Premiilor IWCB – la Palatul Bragadiru. IWCB se desfăşoară sub înaltul patronaj al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV).  După o atentă monitorizare, începând cu anul 2016, IWCB a fost acceptat în „superliga” Federaţiei Marilor Concursuri Internaţionale de Vinuri şi Băuturi Spirtoase – VINOFED.

blank

Comisiile vor fi compuse din câte 7 jurați, ceea ce va face ca media obținută de fiecare vin să fie mai relevantă. Va exista o categorie specială, dedicată vinurilor „eco”. Publicul bucureștean va avea ocazia să deguste, în 27 mai, mai mult de 1.200 de vinuri înscrise în concurs (și deja jurizate de către comisiile de evaluare) – în ceea ce se va numi Openul Internațional de Vinuri de la București.

blank

În juriul IWCB au fost invitați și doi cetățeni moldoveni. Este vorba de Elizaveta Breahnă de la Oficiul Național al Viei și Vinului, și subsemnatul. Vom încerca să transmitem on-line de la IWCB 2017!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.