Top 10 vinuri ale anului 2018

Am făcut, pentru al treilea an consecutiv, un Top 10 cele mai bune vinuri moldoveneşti ale anului. Din start subliniez, e un clasament subiectiv, o părere personală, formulată după sute de vinuri degustate în 2018. Nu este o comparație dintre vinuri, ci mai degrabă un răspuns la întrebarea: „ce ai recomanda din vinurile noi?”

Este vorba de vinuri care au fost lansate pe piață în 2018. Am luat în calcul în acest top atât vinul, cât și evoluția companiei sau influența pe piață. 

Nu am pus de la aceeași companie două vinuri, ca să fie lista mai reprezentativă. Nu au apărut alți câțiva producători care-i respect foarte mult; nu — din cauză că n-au avut vinuri bune în 2018, dar că a trebuit să mă limitez totuși la 10 poziții.

  • Grande Cuvée de Purcari

Reprezintă o colaborare dintre vinificatorul moldovean Victor Bostan, președinte al companiei Purcari și enologul francez Jerome Barret. Este un spumant de top din RepublicaMoldova și cel mai bun „champenoise” de la noi pe care am avut ocazia să-l gust în acest an. Asamblaj din soiurile Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Blanc, roada anului 2016, 12.5% vol. alcool, zahăr 3 gr/dm3. Culoarea galbenă cu accente verzui, o perlare îndelungată cu bule mici și fine, arome de măr verde, citrice și pere, alături de un post gust revigorant. Vinul a fost produs conform tehnologiei clasice franceze, cu maturare secundară la sticlă timp de 18 luni, îmbuteliat într-o ediție limitată de 18 000 de sticle, fiecare având numărul de serie pe etichetă.

  • Novak Alb de Onițcani & Rcațiteli 2017

Este al doilea an în care vinificatorul găgăuz Andrei Novac experimentează cu soiul Alb de Onițcani — un soi tehnic, obținut în anul 1970 prin înrucișarea mai multor soiuri elaborate în cadrul Institului de Vinificație “Vieru” din Moldova. Enologul a vinificat Alb de Onițcani clasic, apoi — barrique, iar ultimul și, probabil, cel mai interesant experiment se numește cupaj: Alb de Onițcani (maturat 6 luni) & Rcațiteli 2017. A rezultat un galben pai intens, cu fructul și prospețimea pe prim-plan, dar cu note frumoase de vanilie pe cadrul secund. Pur și simplu: jos pălăria! Este un vin care are tot ce vrei: arome, prospețime, post-gust. 

  • Riton 2018 Gogu Winery

Un vin-premieră în Republica Moldova. Soi de origine autohtonă, creat la Institutul Național al Viei și Vinului, în rezultatul încrucișării Villard Blanc și Risling de Rhin. 

Riton-ul a fost omologat la începutul anilor 2000, fiind recomandat pentru a fi cultivat în regiunile viticole Centru şi Sud, folosind forma de cultură neprotejată (anume unde își are viile Gogu Winery). Riton-ul oferă tot ceea ce aștepți de la un vin alb tânăr și poate chiar un pic mai mult: arome, prospețime, aciditate și ceva structură. La culoare, mai frumos decât luna de pe cer — galben strălucitor, întrezărit de sclipiri verzui.

  • Feteasca Albă 2017 Carpe Diem

Un vin din struguri cu aceeași denumire, cultivați în zona centrală a Republicii Moldova, ideală pentru astfel devinuri. Cea mai bună apreciere a unui vinificator este aceea când an de an, același vin e la fel de bun sau, poate, chiar mai bun. Feteasca Albă este indiscutabil un hit la Carpe Diem, medaliată constant cu aur la concursuri ca Berliner Wine Trophy sau Asia Wine Trophy. Culoarea spicului de grâu, arome clasice de viță de vie înflorită, flori de salcâm, citrice, aciditate bine integrată și un alcool redus care fac acest vin perfect pentru zilele calde. 

  • Chardonnay 2017 Chateau Cristi

Un nume nou pe piața vinurilor din Moldova. Vladimir Cristi (1880 – 1956) a fost un om politic și un vinificator prodigios din Basarabia, despre care în spațiul public s-a comunicat mai puțin. A studiat agricultura la Montpellier (Franța) și a fost, inclusiv, primar al Chișinăului. Numele său este reanimat acum datorită unui proiect privat în vinificație, cu numele Chateau Cristi. Chardonnay-ul din roada anului 2017 a trecut printr-un proces de fermentare și batonare în butoaie de stejar timp de 3 luni. Vinul este intens, cu arome de mere verzi, piersic și pepene galben, cu o structură gustativă bogată, în care putem distinge note de mere coapte, vanilie și miere. Culoare ca la carte, situată între nuanța lămâiei și a aurului. A nimerit în top 10 și pentru că vinul a demonstrat o evoluție foarte bună la sticlă.

  • Fautor Aurore Rara Neagră 2016

Rara Neagră este un vechi soi românesc, răspândit în special pe podgoriile din Moldova, cunoscut și sub denumirea Băbeasca Neagră în România. I se mai spune în popor Crăcană, Căldărușă sau Rășchirată, denumiri ce vin, probabil, de la forma strugurelui, cu bobițe, relativ, rare și împrăștiate pe ciorchin. Fautor are plantații proprii de Rara Neagră la Romanești, Leova, în zona cu Indicație Geografică Protejată „Valul lui Traian”. Am vizitat aceste podgorii și m-am convins cu ochii proprii de buna îngrijire a viilor. De aici pornește un vin bun. Primul lucru pe care îl pot spune despre Rara Neagră de la Fautor este tipicitatea foarte bună pentru acest soi — fructată, aromată, intensă în buchet și, în același timp, lejeră și plăcută în gust. Un vin de culoare rubinie frumoasă, bogat în arome deprune, cuișoare și vișine.

  • Chateau Vartely Taraboste Pinot Noir 2016

Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost culoarea cărămizie a vinului, prin care poți citi: așa arată conform manualului un Pinot Noir veritabil. După bucuria ochiului, excelența continuă la nivel olfactiv. Impresionează cu un buchet complex și elegant: arome de vișine, prune și fructe de pădure roșii. Pe plan secundar ies în evidență nuanțe de lemn și condimente, de la maturarea în butoaie de stejar timp de 12 luni.  Este un vin fin, amplu, rotund și moale, chiar dacă eticheta anunță un alcool de 14% insesizabil gustativ. Tarboste Pinot Noir 2016 este unul dintrecei mai buni exponenți ai acestui soi în Moldova. Este bun acum, deși o maturare la sticlă de 3-4 ani i-ar aduce o formă superlativă. Un vin de păstrat la colecție.

  • Negru Împărat 2016 MinisTerrios

Când toată lumea a pornit-o pe soiuri locale, micul vinificator Dan Prisăcaru a făcut un pas înapoi, spre clasicul Bordeaux, cu un asamblaj tipic din două soiuri europene: Merlot și Cabernet Sauvignon, în proporție de 50% la 50%. Roada anului 2016, de pe podgoriile proprii din satul Haragîș, raionul Cantemir, de pe o vie plantată în 2007. Încărcătură controlată pe butuc, circa 5 tone la hectar, cules manual, la maturitate deplină. Vinul a fost maturat exact 12 luni și o zi, în butoaie noi de stejar francez — structură fină de la Seguin Moreau (care înseamnă cam vreo 900 euro barrique-ul). 75% barrique nou; 25% – la a doua sau a treia folosire. Un vin rubiniu intens, cu reflexii violacee, care impune respect de la primul contact. Buchet complex și bogat de fructe roșii, prune uscate, cacao și ciocolată, post gust lung și memorabil. Aur la BerlinerWein Trophy 2018.

  • Feteasca Neagră 2016 Vinăria Pripa

Vinăria Pripa este un nume nou pe piața vinurilor din Republica Moldova, dar un nume care s-a recomandat. Vorbim de un mic producător, care deține 15 hectare de viță de vie, la Purcari, pe coline cu expunere sud-vestică, îndreptate spre curenții de aer de la limanul MăriiNegre. Vara se simte briza mării aici. Familia Pripa deține și un beci, autentic, care este în restaurare acum și despre care se presupune că datează din 1840. Probabil, vorbim de cea mai bună Feteasca Neagră din Moldova. Roada anului 2016, maturată în butoi de stejar moldovenesc, butoaie meșterite de către 3 bondari cu experiență din Moldova. Greu de crezut, dar așa ceva există în Moldova. Feteasca Neagră a fost îmbuteliată în 270 de sticle! S-a vândut cu 250-300 de lei bucata. Alături de Feteasca Neagră, se poate de recomandat cu încredere o Rară Neagră și un Saperavi din același an.

  • Radacini Reserve ’15

A fost prezentat la Ziua Vinului, pentru mine fiind unul dintre cele mai bune vinuri roșii ale sărbătorii. Roada anului 2015, cupaj din trei soiuri clasice europene: Cabernet Sauvignon, Merlot și Syrah, maturat 24 de luni în barrique de stejar francez. Îmbuteliat în ediție limitată — 6 981 de sticle — fiecare exemplar având numărul imprimat pe etichetă. Buchet foarte complex de fructe negre bine coapte, cireșe, prune uscate, ciocolată neagră și condimente. Toate acestea, succedate de un gust rotund, complex, bine structurat, post gust de durată, tanini catifelați. Și, mai pe deasupra, menționez alcoolul moderat (13%), fenomen tot mai rar întâlnit la noi, unde în ultima vreme, gradația alcoolică tinde spre 14-15%. Radacini Reserve ’15 are tot ce-i trebuie, „классика жанра!”, cum spun rușii.

Vinurile au fost degustate aseară la vinoteca Casa Dacă, unde le găsiți majoritatea în vânzare.

PS: Spre deosebire de anii precedenți, topul nu include vinuri rose și dulci. Pe de o parte, parcă nu am sesizat un rose care să se deosebească radical și să rămână în memorie, în timp ce la ice wine — din contra — am avut mai multe bune și ar fi incorect dacă ași scoate în față doar unul.

Vedeți și: 

Top 10 vinuri ale anului 2017

Top 10 vinuri ale anului 2016

You may also like...

3 Responses

  1. Veaceslav spune:

    Salut.
    Problema mea – este…, ca nu pot reda corect si corpusculent ceia ce este in cap…
    Vad vinurile „bune” 2018, dar la careva ar pune multe semne de intrebare….
    Eu tot le servesc si astept intotdeauna „взрыв мозга”, dar din pacate la majoritatea vinurilor noastre te multumesti cu gust de „tetrapak”…
    Asa ar fi chateau cristi…sau aurore….sau negru imparat…si multe alte…., care sunt pe piata.
    Foarte mult mi-a placut idea cu catalogul fine wine 2018. In afara de merlot 2012 de la castel mimi toate le-am degustat (chiar servit) si la toate ap pus note. Unele f bune si altele slabe. Posibil depinde si de luna,anul in care am servit fiecare vin, dar impresia a fost facuta.
    Principalul moment este, ca dupa ce am terminat cu vinurile din catalog, am inceput sa gust din acelas soi, acelas producator,….dar alti ani. Si….sunt complect dezamagit… Eu pot spune „fara obligatii”, ca vinuri in Moldova sunt mai multe mijlocii sau … slabe. Costul acestora fiind ca si la cele bunisoare. Pentru prieteni eu duc o lista ce gust si in ce categorie le plasez. Da.. ele se schimba, ca saperavi 2010 de la unicorn.. fics in decurs de un an, a trecut din bun in …vin care moare…dar el e 2010 … in schimb unele vinuri depind de data imbutelierii (roada aceluiasi an) si pentru mine aceasta nu e clar…
    Scuze, aveti prea multa indulgenta pentru unii vinificatori… poate pentru alte merite, poate …altceva, nu importa pentru mine. Punetii la punct. Dac doriti unele probe… in sens sa le degustati, spuneti…

  1. 15 decembrie 2018

    […] Подробности читай на  finewine.md  […]

  2. 27 decembrie 2018

    […] Lansarea Chateau Cristi pe piața vinurilor bune a fost, indiscutabil, una din știrile bune ale anului 2018 în domeniul viti-vinicol. Vinăria a intrat pe piață în forță, cu un Chardonnay 2017 fermentat în butoi de lemn, care a și nimerit în top 10 vinuri ale anului. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: