Top stories: Fautor Tempranillo 2015 & Negre

Continuăm rubrica Top stories – despre vinuri moldovenești care au fost înalt apreciate pe plan internațional – compania Fautor fiind subiectul ediției de azi. Fautor a reușit să ia o dublă de aur la concursul Mundus Vini: pentru cupajul din soiuri tradiționale Negre (Feteasca Neagră & Rara Neagră), dar și pentru netradiționalul soi în Moldova – Tempranillo.

Tempranillo este un soi de vin foarte răspândit în Spania și crește, în special, în regiunile Rioja și Ribera del Duero. Este foarte răspândit în Europa ca mono-soi, dar și ca principala componentă în cupajele din aceste regiuni. Fautor deține 3 hectare de Tempranillo, fiind îmbuteliat, în premieră, ca mono-soi în 2015.

Vreau să menționez că este o realizare mare să concurezi cu Tempranillo de la casa lui și să-i acorzi prioritate celui din Moldova față de spaniol. Jurații Mundus Vini i-au dat note mari Fautorului pentru fructele de pădure consistente, pentru corpolență, complexitate, dar și potențialul mare al vinului. Ca să traducem această diagramă: cel puțin 5 experți internaționali în vinuri au făcut un compliment maxim acestui vin, dar au lansat și o prognoză, vinul va deveni și mai bun cu anii.

Vinul are o culoare rubinie cu nuanțe violacee; afine, toporași și tutun fin în arome; iar în gust – corpolență, fructe și tanini zvelți.

Tempranillo 2015 poate fi cumpărat între 190 – 230 de lei, în funcție de retailer.

Cel de-al doilea vin cu medalie de aur reprezintă un cupaj din soiurile locale Feteasca Neagră (45%) și Rara Neagră (55%).

Vinul abundă în arome de fructe roşii, cireşe, dar şi nuanţe de ciocolată şi cafea.  A fost maturat timp de şase luni în butoi de stejar şi turnat în 6 000 de exemplare. Jurații Mundus Vini l-au apreciat pentru corp, complexitate și astringență.

Cunoscutul expert britanic de vinuri Robert Joseph, care a prezentat la Duesseldorf cele mai bune vinuri moldovenești, a spus despre Negri: „really smart wine!”

Prețul la Negre variază, în funcție de retailer, între 180 și 220 lei.

Felicitări companiei Fautor pentru această realizare! Like & share dacă v-au plăcut și vouă aceste vinuri 😉

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.