Urmează săptămâna vinului la Chișinău

Un proiect unic ce include expoziția de vinuri ExpoVinMoldova și concursul Black Sea Region Wine & Spirits Contest va fi derulat în perioada 15 – 18 februarie 2017, la Palatul Republicii din Chișinău.

BLACK SEA REGION WINES&SPIRITS CONTEST’ 2017  este unul din 22 concursuri din lume (!) care se desfăşoară sub patronatul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (O.I.V.). Cu alte cuvinte, am putea să spune că din sute astfel de competiții din lume, concursul din Chișinău ar intra într-un top-20 din lume.

blank

În contrast cu numărul mare de concursuri în jurul lumii, numai cele organizate sub patronajul OIV sunt în strictă conformitate cu cele mai dure reglementări existente: anonimatul complet, cel puțin 70% din experți străini în comisii, nu mai mult de 30% din probe primesc medalii, 50% din probe – din străinătate, prelucrare electronică a rezultatelor, cerințe stricte la locul de desfășurare și nivelul de organizare.

blank

La concursul de vinuri vor participa experți cu renume internațional, precum Jean-Marie Aurand, director general OIV; Chan Jun Park, director Asia Wine Trophy; Valeriu Cotea, Preşedintele Comisiei de Oenologie OIV, etc. Nu în fiecare zi la Chișinău se adună astfel de oameni mari din industria mondială a vinului.

blank

În perioada desfăşurării concursului va fi amenajată o zonă-business (Tasting Room) unde vor fi expuse spre degustare toate probele din concurs (446 mostre: 295 – Moldova, 151 – din alte ţări; de la 77 producători: 48 – Moldova, 29 – din alte ţări). Experţii din industrie vor urmări procesul de degustare şi imediat după concurs – vor putea discuta personal cu membrii comisiei.

blank

Tot spectrul larg al produselor vinicole va putea fi degustat şi la standurile expoziţionale ale producătorilor (15-18 februarie).

La concursul și expoziția de vinuri din Chișinău s-au înregistrat peste 130 de companii din Moldova, România, Italia, Ungaria, Ucraina, Cehia, Georgia, Slovacia, Bulgaria.

La jurizare va lua parte și FineWine, urmăriți blogul pentru informații noi și update-uri.

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.