Vernisaj de primăvară

Ambuteiajul s-a întins pe toată strada Vasile Lupu aseară, semn că la Moldexpo are loc ceva interesant: ediția a 14-a a Vernisajului Vinului. Fără grabă, ca niște oameni demni de respect, am așteptat cumințel și am ajuns la timp la destinație.

Vernisajul s-a desfășurat într-o locație nouă: Casa Sărbătorii, destul de spațioasă, dar că la un moment dat se făcuse cald.

„Primăvară, primăvară, mi-amintești a câta oară…”  — a fost genericul evenimentului, pe parcursul serii răsunând șlagăre din anii ‘70-’80, din repertoriul formației „Noroc”, al lui Ștefan Petrache, Sofia Rotaru, Iurie Sadovnic, etc, interpretate de Tania Cerga și formația „Akord”. Ce-i drept, în a doua jumătate a serii, muzica a răsunat cam tare, oaspeții fiind nevoiți să strige în urechi unul altuia pentru a se auzi. Nu înțeleg, de ce se insistă pe un fon muzical atât de sonor în condițiile în care oamenii vin să discute la Vernisaj, dar nu să danseze… Dincolo de acest aspect, totul a fost foarte bine organizat.

Chiar de la intrare, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, întâmpina oaspeții cu o noutate: vinuri experimentale făcute de ONVV.

Un exercițiu teoretic și practic extrem de curios: cum se manifestă aceleași soiuri de struguri în diferite regiuni vinicole ale țării. Vinuri „nemachiate”, fără ajutoare sub formă de drojdii sau enzime, un experiment care vrea să arată profilul corect al soiului, corelat la condițiile climaterice și sol. Personal, mi s-a părut că Feteasca din Mircești (Ungheni, centrul țării) este mult mai bogată în fruct decât cea din sudul țării (despre care se spune că-i mult mai propice pentru vinurile roșii…). Exercițiul este condus de doamna Elizaveta Breahnă de la ONVV și vom reveni neapărat cu detalii despre acest proiect.

Tot aici, ONVV a adus și un set de arome la care fiecare vizitator putea să-și testeze nasul. O jucărie interesantă.

Evident că eroul central al evenimentului a fost vinul, în multiplele sale reprezentări. EtCetera a venit cu noul Sauvignon Blanc 2017, dar și Rose în ediție limitată.

O surpriză neașteptată a venit de la Chateau Vartely — Taraboste alb 2017 — un cupaj de Chardonnay (barrique), Pinot Grigio și Sauvignon Blanc. O să-i decepționez pe cei care se așteaptă la un vin intens barriqat – noul Taraboste are mai puțin lemn, dar și o finețe mult mai mare. Subtil și foarte bun. La rubrica noutăți, Vartely mai înscrie un Ice Wine Riesling 2017, pe care din păcate nu am reușit să-l degust, dar care sună promițător.

Ion Negru de la Cricova ne prezintă o premieră a combinatului: Feteasca Regală 2017, un vin parfumat și răcoritor. Din urmă vine și Feteasca Albă 2017 — două soiuri locale care fac cinste vinificatorilor de la Cricova.

Feteasca Albă 2017 a ieșit extrem de bună și la Vinăria din Vale. Alături de ea, compania a mai scos noul Chardonnay și un Rose Cabernet Sauvignon.

Mileștii Mici a prezentat un brut rose, dar și toată gama de albe 2017.

Mai jos, noutăți bune de la doi producători care au făcut un salt calitativ în ultimul timp: Doina Vin și Chateau Cojusna Migdal P.

Ca de obicei, mare îmbulzeală a fost la micii producători de vin: Carpe Diem, MinisTerrios și Gogu Winery.

Oleg Boboc de la Vinăria Nobilă a scos mai multe noutăți dintr-odată: Chardonnay și Riesling 2017, dar și Merlot și Cabernet 2016. Mai puțin lemn de această dată — vinificatorul merge pe vinuri mai lejere, dar evident cu amprenta unuia dintre cei mai buni autori de vinuri roșii din Moldova.

Constantin Stratan a venit cu o nouă bombă marca Equinox: Sintagma – un cupaj de Cabernet și Rara Neagră, maturat 24 luni în stejar din Transilvania. Pur și simplu fantastic!

Vinăria Fautor punctează la noutăți un cupaj proaspăt și interesant de Chardonnay și Fetească regală în gama *310 Altitudine.

Ruxanda Lipcan de la Fautor a plecat acasă cu trofeul vernisajului pentru cel mai bune Rose votat de public — cupaj de Syrah, Feteasca Neagră și Tempranillo. Felicitări!Unul din hiturile serii a fost indiscutabil — Novak. Alb de Onițcani simplu, maturat în butoi, Chardonnay de trei feluri – proaspăt, barriqat 3 și 6 luni, cupaj de Alb de Onițcani & Rkațiteli, două feluri de Sauvignon 2017 – atâtea noutăți că le-am și pierdut firul. Deși, evident că Alb de Onițcani este king of the kings, iar Andrei Novac este atât de bravo că a revitalizat acest soi! Și da, 2017 s-a primit încă și mai bun decât precedentul, mineral…mmm!

Timbrus are o nouă Viorica 2017 și un nou Rose — cupaj de Merlot, Saperavi, Rara Neagră — care mi s-a părut printre cele mai bune exemplare ale serii.

Multă lume a remarcat și un rose neașteptat de bun de la Suvorov Vin.

Au mai fost prezentate câteva noutăți interesante de la Atu șu Unicorn.

Mea culpa — nu am reușit să ajung la crame importante ca Purcari sau Gitana (pentru că era cam îmbulzeală, semn bun), dar ne vom strădui să compensăm cu postări ulterior despre vinuri bune.

Au fost din abundență mici snacks-uri aseară, inclusiv pesmeți 🙂

Cam așa a fost scurt pe 2 Vernisajul Vinului, rămâneți conectați — pe FineWine Vernisjaul e în fiecare zi 🙂

Vernisajul Vinului a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin” și cu susținerea partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.