Vinăria din Vale, cu o nouă gamă la ProWein

A trebuit să ajung la Duesseldorf, Germania, la cea mai mare expoziție de vinuri din lume, ProWein, ca să gust noile vinuri de la Vinăria din Vale: o Feteasca Neagră și două cupaje lansate de curând pe piață, gama „Vintage”.

blank

Vedeta seriei este o Feteasca Neagră 2016, care a punctat din prima: medalie de aur la Mundus Vini.

blank

Vorbim de un vin de culoare rubinie intensă și strălucitoare, cu arome de fructe roșii, prune uscate și ciocolată. Vinul a fost maturat 10 luni în butoaie noi de stejar francez, de la producătorul Seguin Moreau, iar integrarea fructului cu lemnul este una foarte reușită.

blank

La Prowein există o zonă cu 250 de vinuri albe și altele 250 roșii — sunt expuse cele mai bune mostre care au câștigat aur și argint la Mundus Vini, iar vizitatorii le pot degusta gratuit…

blank

Printre aceste 500 de vinuri găsim și Feteasca Neagră 2016 de la Vinăria din Vale.

blank

Jurații Mundus Vini au apreciat Feteasca pentru aromele de fructe, cafea și ciocolată, dar și pentru complexitate. Este un bun compliment atunci când profesioniștii îți remarcă mariajul plăcut dintre fruct și lemn.

blankUn alt roșu de excepție — un tradițional bordolez, cupaj de Cabernet Sauvignon (70%) și Merlot (30%) care în Republica Moldova vine cu frumoasa denumire „Codru”. Iarăși, zece luni de barrique, la fel, Seguin Moreau. Sau am eu o preconcepție, dar îmi pare că atuni când se lucrează cu stejar francez de calitate, vinurile ies by default bune.

blank

Și ultimul, dar nu cel din urmă, este un cupaj alb de Chardonnay și Feteasca Albă, două soiuri pe care Vinăria din Vale le face tradițional bine ca monosoiuri. Cupajarea nu a fost o idee deloc rea, mai ales că se mărită un soi străin cu unul autohton. Ceea ce m-a uimit este prospețimea vinului din 2015, cu arome florale, dar și vanilie de la maturare. Iarăși, 10 luni în barrique francez.

blank

Vinurile apar treptat în vânzare, iar la Chișinău, pot fi comandate deja on-line pe vincuvin.shop,cu 120 lei bucata. Este un preț mai mult decât bun pentru calitatea acestor vinuri.

blank

Iar, dacă sunteți la Duesseldorf, la ProWein, puteți să le degustați gratuit la stangul G15 H. Vă poftim la vinuri bune!

blank

 

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.