Vinul Moldovei, la cea mai mare expoziție din China

Direct de la Prowein — de la cea mai importantă expoziție de vinuri din lume — Vinul Moldovei s-a mutat pe o altă piață, de această dată cea asiatică.

China este o piață strategică pentru Wine of Moldova. Anul trecut, China a fost principala piață pentru vinul moldovenesc îmbuteliat, după valoarea exportului (exprimat în bani) și a doua piață, după volumul exportului (exprimat în butelii).

China Food & Wine Fair este cea mai veche și cea mai mare expoziție de produse alimentare și vinuri din Asia. Evenimentul, care se încheie astăzi la Chengdu, este la 98-a ediție! Evenimentul este vizitat anual de peste 300 000 de oameni, iar valoarea tranzacțiilor este de ordinul miliardelor de dolari.

În centru – managerul de export Radu Popescu de la Chateau Vartely, alături de un partener chinez (în stânga) și tânărul vinificator Andrei Novac (dreapta). Taraboste se vinde foarte bine și foarte scump în China.

Castel Mimi — un alt punct de interes pentru chinezi. Vinăria a venit în China cu câteva noutăți din roada anului 2017 — Feteasca Albă, Pinot Gris, Rose, dar și un nou Ice Wine. Pe lângă exportul de vinuri, Castel Mimi țintește și atragerea vizitatorilor străini la bijuteria din Bulboaca, Aneniii Noi.

Nelipsit de la cele mai mari evenimente din domeniul vinului, vinul Bad Boys, făcut de micul vinificator Ion Luca.

Vinurile Carpe Diem sunt distribuite deja în China, de către Min Cho, care de altfel este un cititor al FineWine. Ciao, Min Cho!

Purcari, Vinăria din Vale, Rădăcini, Vinuri de Comrat, Doina Vin, Chirsova — în acest an, Wine of Moldova are cel mai mare stand din istoria sa la târg.

La urăm vinificatorilor moldoveni să revină cu contracte valoroase acasă! Cu o rugăminte: să lase 1% de stocuri și pentru piața internă, să avem și noi parte în continuare de vinuri bune. Cheers!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.