Wine of Moldova, peste ocean

Republica Moldova este reprezentată de 15 vinării la expoziția Vinexpo din New York, care se desfășoară în perioada 5-6 martie 2018 în Statele Unite ale Americii. Participarea este organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, iar companiile participă sub brandul unic de țară Wine of Moldova — a legend alive (Vinului Moldovei — o legendă vie).

Astfel, la târgul destinat profesioniștilor din industria vinului (producători, distribuitori, comercianți, etc) participă reprezentanți ai vinăriilor: Chateau Vartely, Castel Mimi, Fautor, Migdal P, Timbrus, Purcari, Basavin, Maurt, Gitana, Asconi, Cricova, Vinăria din Vale, SuvorovVin, Albăstrele Wines și AgriciWines.

La Vinexpo New York participă, în total, circa 500 de producători din cele mai importante regiuni vinicole ale lumii. Ei își vor prezenta produsele pentru cumpărătorii și influencerii de pe cea mai mare și dinamică piață din lume. SUA au devenit, în 2010, cel mai mare consumator de vin din lume, cu importuri uriașe de vin. 2016 a marcat al 24-ea an consecutiv de creștere al pieței de vin în SUA, cu 1-3%, după volum și 2-4%, în exprimare valorică. Vânzările de vin în Statele Unite s-au ridicat la aproape 60 miliarde de USD în 2016. Succes, Wine of Moldova!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.