Epicrama: a doua generație

La câteva luni de la inaugurarea oficială, Epicrama revine cu două noutăți. Ele arată foarte bine direcția în care evoluează această mică vinărie de familie din Stăuceni: Feteasca Albă Brut Natur 2024 și Soleil Rosé 2025.

Sunt vinurile celei de-a doua roade Epicrama și — după degustare — impresia mea este că ambele reprezintă un salt calitativ.

blank

Epicrama Winery lucrează cu o podgorie proprie de numai 2,2 hectare, plantată în 2020 cu Feteasca Albă și Feteasca Neagră.

Via se află pe o pantă spectaculoasă, cu expoziție sud-vestică și înclinație de până la 45%, pe sol argilo-nisipos. Densitatea este neobișnuit de mare pentru Moldova — 7.700 de plante la hectar. Vinăria a fost inaugurată oficial în primăvara acestui an, fiind fondată de soții Sergiu Stradnic și Cristina Herța-Stradnic.

blank

Primele vinuri și-au găsit rapid publicul: atât spumantul din Feteasca Albă, cât și Soleil Rosé din ediția precedentă sunt deja sold out. Acum vin cele două succesoare, fiecare produs în numai 3.000 de sticle.

Feteasca Albă Brut Natur 2024 – mai mult timp, mai multă finețe

blank

Noul spumant este produs din 100% Feteasca Albă, prin metoda tradițională, cu fermentarea secundară în sticlă și 18 luni de maturare pe drojdii. Are 12% alcool, iar tirajul este de 3.000 de sticle.

blank

Față de prima ediție, care a petrecut 12 luni pe drojdii, cele șase luni suplimentare se simt. Vinul are mai multă precizie și profunzime, fără să piardă prospețimea soiului. Perlajul este fin și fascinant, iar aromatic apar caise verzi, cireșe albe și piersică albă, peste care vin nuanțe delicate de floarea-soarelui și brioșă. Gustul este proaspăt, echilibrat, cu o aciditate foarte bună și o textură fină a bulelor.

blank

Și mai este un detaliu important: noua ediție este Brut Natur. Eticheta indică doar 0,7 g/dm³ zahăr, ceea ce lasă vinul aproape complet „dezbrăcat” de dozaj și pune în prim-plan materia primă, aciditatea și lucrul făcut în sticlă. Este, după mine, cel mai interesant vin produs până acum de Epicrama.

Soleil Rosé 2025 – Feteasca Neagră în registru delicat

blank

Al doilea vin nou este Soleil Rosé 2025, produs integral din Feteasca Neagră. Strugurii sunt culeși manual, urmați de o macerare foarte scurtă, de aproximativ două ore, iar mustul fermentează ulterior în inox, la temperatură controlată. Vinul are 13% alcool și, la fel ca spumantul, a fost îmbuteliat într-o ediție de numai 3.000 de sticle.

blank

Culoarea este foarte frumoasă, pală și delicată, iar vinul pare mai precis decât prima ediție. Aromatic, găsim măceșe, cireșe și fructe proaspete de primăvară. Gustul este suplu, revigorant, cu aciditate vibrantă și un caracter fructat care continuă frumos în postgust. Este genul de rosé care nu încearcă să impresioneze prin intensitate, ci prin prospețime și eleganță.

Cele două vinuri arată și o maturizare foarte rapidă a proiectului Epicrama. Prima roadă a fost, firesc, o carte de vizită. A doua începe deja să contureze un stil: soiuri autohtone, loturi mici, intervenție atentă și o evidentă preocupare pentru detaliu. Iar faptul că primele ediții s-au epuizat, oferă vinăriei un motiv în plus să continue această formulă.

Feteasca Albă Brut Natur 2024 și Soleil Rosé 2025 vor putea fi degustate în premieră largă la Festivalul Vinului de Autor, unde Epicrama va participa alături de alte crame mici din Republica Moldova. Ediția a IV-a a festivalului se desfășoară în perioada 4–6 septembrie 2026, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău.

blank

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *