Cinci vinuri de neratat la Ziua Vinului
Majoritatea vinurilor merită degustate de Ziua Vinului în Piața Marii Adunări Naționale (3-4 octombrie). Totuși, într-o ofertă imensă a peste 110 producători și distribuitori de vin, această sarcină este — literalmente — imposibilă.
În acest sens, am elaborat o propunere cu cinci vinuri de neratat la Ziua Vinului: o recomandare, bineînțeles, subiectivă. Sunt 5 vinuri pe care le cred diferite, care ies din tipar, se deosebesc de stilul “mass market” și care cred că merită o atenție deosebită.
Aparté Sauvignon Blanc 2025, DOP “Dealul Craveț”, Radacini Wines
Este primul vin cu Denumire de Origine Protejată din Republica Moldova, DOP “Dealul Craveț”.
Strugurii provin de pe o parcelă de 17 hectare de Sauvignon Blanc, din localitatea Budăi din Telenești, de pe un deal numit de localnici “Craveț”. Panta are expunere sud-estică, cu recoltare manuală a strugurilor, roadă controlată la hectar, vinificare exclusivă în inox, cu maturare “sur lie” timp de 30 de zile. Este un Sauvignon Blanc fin, proaspăt, cu note de fructe verzi, citrice, cu aciditate plăcută — un stil necomercial, elegant.

Parcela № 12B Rara Neagră 2024, Purcari Wines
Noua colecție Parcela de la Purcari reprezintă 15 vinuri, în 15 expresii diferite, menite să redea autenticitatea terroir-ului pentru fiecare parcelă. Toate sunt interesante, iar Rara Neagră de pe Parcela № 12B iese în evidență. Provine de pe o pantă situată la 110 metri altitudine, cu expoziție sud-estică, sol calcaros de culoare ruginie, cu fragmente de cochilii și moluște. O Rară Neagră autentică — probabil cea mai bună expresie a soiului în Republica Moldova — cu profil fructat (coacăză și mure, completate de note de piper și cuișoare) și gust moale, catifelat.

Suholimanschii Belîi 2025, “Holm”, Crama Neamțu
Dacă guști “în orb” acest vin, probabil să crezi că-i de undeva din nordul Italiei, nu din Moldova. E diferit de vinurile albe de la noi. Este parfumat, dar și mineral. Suholimanchii Belîi reprezintă o încrucișare de Chardonnay și soiul românesc Plăvaie, realizat în 1949, la institutul din Tairov. E un vin, literalmente, artizanal: 500 de plante sădite în 2021. Micro-plantația se află în localitatea Corjova din Criuleni, în zona numită de localnici „Holm”, la o altitudine de 180 de metri, cu înclinație spre Nistru, pe sol argilos de bonitate medie.

Negru Împărat 2022, MinisTerrios Wines
Ediție nouă a unei serii de succes: Negru Împărat, un cupaj clasic bordolez, Cabernet Sauvignon și Merlot, 50% la 50%, maturat între 12 și 14 luni în butoaie de stejar francez Seguin Moreau. Strugurii provin de pe pante cu expunere sudică în satul Haragîș, Cantemier, cu o roadă controlată la hectar, de 5-7 tone la ha, de pe vii cu o vechime de 20 de ani. Autorul vinului: Dan Prisăcaru. Vinul a fost îmbuteliat în martie 2025, într-o ediție limitată de 6000 sticle.

Le Connaisseur Cuvée 2021, Mileștii Mici
Chiar și pentru mine a fost oarecum straniu să includ în acest top super select un vin de la Mileștii Mici, dar acest vin iese din tiparele clasice și setează un nou standard la Mileștii Mici.
Un cupaj de Cabernet Sauvignon, Merlot și Saperavi, maturat timp de 18 luni în baricuri din stejar francez marca Radoux. Un vin din roada anului 2021, foarte expresiv în arome și gust – coacăză neagră, cireșe amare și prune uscate – completate de note de vanilie, cacao și condimente. Gustul este amplu și catifelat, cu taninuri bine integrate și un postgust lung, echilibrat.
PS: Dacă credeți că v-a fost util acest articol, aș aprecia un like & share pe social media, iar dacă doriți și alte sugestii sau idei de Ziua Vinului, Vă aștept mereu cu comunicări, în special, pe profilul meu de facebook.


