Ziua Vinului, la un sfert de secol
Cea de-a 25-a ediție aniversară a Zilei Naționale a Vinului va avea loc, tradițional, în primul weekend din lună, pe 3-4 octombrie, la Chișinău.
La evenimentul din Piața Marii Adunăru Naționale și-au anunțat participarea 110 producători de vin,reuniți sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.

Prima ediție a Zilei Naționale a Vinului, instituită prin hotărârea Parlamentului, a avut loc în anul 2002, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, reunind peste 50 de producători. De atunci, sărbătoarea a crescut și s-a transformat din eveniment dedicat sectorului într-o platformă națională de promovare a Vinului Moldovei, a culturii vinului și a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă.
Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „Ziua Națională a Vinului a crescut în acești 25 de ani odată cu sectorul vitivinicol. De la prima ediție și până astăzi s-a dublat numărul vinificatorilor, a crescut calitatea vinurilor, a evoluat politica de promovare, s-au diversificat piețele de export pentru Vinul Moldovei și s-a schimbat felul în care oamenii descoperă cultura vinului. Ediția aniversară este despre această evoluție, dar, mai ales – despre oamenii care au făcut-o posibilă: viticultori, vinificatori și consumatori. Pe 3 și 4 octombrie îi invităm să celebrăm împreună Vinul Moldovei și următorul capitol al acestei povești.”
În cei 25 de ani de existență, Ziua Națională a Vinului și-a schimbat de mai multe ori dimensiunea și formatul. În 2015, sărbătoarea a ajuns pentru prima dată direct la vinării, iar în 2019 evenimentul din Chișinău s-a extins din PMAN spre Scuarul Catedralei și strada pietonală Eugen Doga, reunind peste 70.000 de vizitatori.
Ediția din 2025 a stabilit un nou record – cu 106 vinării participante, dintre care 43 de mici vinificatori, și 9.000 de vizitatori care au achiziționat Carnetul Degustătorului – biletul care oferă posibilitatea de a efectua degustări la standurile vinăriilor participante și de a descoperi, într-un singur loc, diversitatea Vinului Moldovei.
În 2026, ediția aniversară va pune în prim-plan atât această evoluție, cât și diversitatea Vinului Moldovei.
Mai multe detalii despre Ziua Națională a Vinului găsiți pe: https://wineday.wineofmoldova.com/en sau pe pagina de facebook dedicată

