Fine Wine recomandă: Viorica Carpe Diem
Prima vizită la vinărie în 2025, întâmplător sau nu, s-a dovedit a fi la Casa Vinicolă Luca / Carpe Diem, în Cricova. Am mers să degust două vinuri etalon, din soiul local Viorica, un alb și un orange.
Vinuri frumoase la chip și suflet, pe din afară și în interior.
Viorica este un soi aromat, creat în Moldova, în 1969, prin hibridizarea soiului Seibel 13-666, cu italianul Aleatico. Ambii părinți sunt din soiuri roșii.
Suprafața ocupată în Republica Moldova cu Viorica (înregistrată în RVV la 30.12.2023): 265.8 ha, inclusiv 73.93 ha luate în evidență pentru producerea produselor vitivinicole cu IGP (neoficial – 152.7 ha). Pentru curiozitate, trebuie de menționat că Viorica mai poate fi cultivat și în alte state, ca Ucraina, Rusia, Cehia, Ungaria sau Bulgaria.
Nu trebuie confundat cu denumirea unui cupaj de vin din perioada sovietică format din Fetească Albă, Rkațiteli, Riesling și Cabernet Sauvignon. Viorica a moștenit caracterul patern a lui Aleatico – un soi roșu, italian, parfumat.
De culoare galben-pai, cu reflexii verzui, are arome intense specifice soiului Muscat: flori albe (salcâm, flori de iasomie, flori de tei). De asemenea, se pot simți tușe de cimbru, busuioc și alte plante aromatice uscate.
Ion Luca a obținut, anul trecut, titlul de „cel mai iscusit vinificator al anului”. Ne dezvăluie câte ceva din bucătăria internă a succesului:
„Este al doilea an în care folosesc presa nouă — un Pera-Pellenc — care a demonstrat niște rezultate incredibile, mai ales cu Viorica”.
„Datorită construcției sale, această presă pneumatică, a oferit o scurgere bună a sucului la presare, cu un contact minim cu oxigenul. Cu o turbiditate bună, randament mare, fără compromis pentru calitate”, mai spune Ion Luca.
Echipamentul a fost cumpărat în cadrul unui proiect de grant la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. „Am cheltuit un an ca să mă documentez care e cea mai potrivită presă pentru mine. Alegerea a fost spre Pera Pellenc și nu regret nicio secundă achiziția”.
Cu echipamentul nou, s-a experimentat și cu Orange: vin din soi alb, produs după tehnologia vinurilor roșii, cu macerare îndelungată pe boștină.
Ambele vinuri sunt în ediție limitate, respectiv 1900 de sticle la Orange și 5100 de sticle, la Viorica Alb. Ambele au fost medaliate cu aur la concursurile internaționale. Le găsiți la cel mai bun preț, la vinoteca Carpe Diem.