Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein

Mai mulți vinificatori, dar și experți din domeniul vinului din Republica Moldova au lansat, marți, 17 martie 2026, o nouă inițiativă în vinuri — „Feteasca Generation”. Platforma a fost anunțată la ProWein, Düsseldorf, Germania, la cel mai mare târg internațional de vinuri din lume.

blank

“Feteasca Generation” reprezintă o asociație neguvernamentală a mai multor activiști, care își propun să ducă vinul Moldovei și soiurile locale de struguri la un nivel internațional. Printre membrii fondatori ai Asociației se numără Ion și Natalia Luca (Casa Vinicola Luca/Carpe Diem), Dan Prisăcaru (MinisTerrios), Ilie Gogu (Gogu Winery), Vasile Luca (Radacini), Adrian Solomon (expert în marketing vinicol) și Andrei Cibotaru (Fine Wine Media).

“Nu așteptăm viitorul. Îl construim acasă, în Moldova. ProWein 2026 – lansarea unei mișcări: Feteasca Generation. Tineri vinificatori, experiență globală, rădăcini locale. La exact 20 de ani de la embargo, construim pe fundamentul pus de părinții noștri și ducem vinul Moldovei spre un nou nivel”, a declarat Ion Luca. 

blank

„Venim după o dependență periculoasă de o singură piață, după embargo, după ani în care am fost obligați să ne redefinim din mers.

De aici începe Fetească Generation. O generație care a crescut cu rădăcini în Moldova, dar cu ochii larg deschiși spre lume. Care vrea să pună numele Moldovei pe hartă prin identitate. Și identitatea asta are un nume: Fetească.

La 20 de ani de la embargo, continuăm ce au început buneii si părinții noștri, dar cu o ambiție nouă: să facem din Fetească ar fi ea Albă, Neagră sau Regală, Rara Neagră, nu doar soiuri, ci un semn distinctiv pentru vinul Moldovei în lume”, a scris Adrian Solomon.

blank

Iar vinificatorul Dan Prisăcaru a adăugat: “La 20 de ani după embargo — acel duș rece care ne-a trezit brutal — nu mai cerem voie să existăm pe hartă. Ne-am făcut singuri loc. Feteasca nu e doar un soi. E o declarație. E felul nostru de a spune că identitatea nu se negociază — se îmbuteliază. Noi nu reinventăm Moldova. O continuăm. Pe fundația pusă de cei dinaintea noastră, dar cu nerv, cu curaj și fără complexe”.

“Feteasca Generation” își propune mai multe activități și obiective, care să scoată vinul bun moldovenesc în prim plan.

blank

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *