Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova

Republica Moldova are primele vinuri cu Denumire de Origine Protejată (DOP), produse și certificate în baza noului sistem armonizat cu legislația Uniunii Europene. Radacini Wines a prezentat Sauvignon Blanc 2025 și Chardonnay 2025 DOP „Dealul Craveț”, parte a noii serii Aparté, în cadrul unui eveniment organizat chiar în podgoria de la Budăi, raionul Telenești.

blank

„Dealul Craveț” — așa îi spun localnicii holmului din apropierea satului Budăi — unul dintre cele mai înalte puncte ale zonei. Peisajul explică foarte bine ideea de microzonă: vii așezate pe versanți, păduri în imediata apropiere, șesuri și un lac în vale. Radacini deține aici 49,49 hectare de viță-de-vie, iar particularitățile locului au stat la baza delimitării DOP „Dealul Craveț”.

blank

Lansarea reprezintă o premieră atât pentru companie, cât și pentru industria vinului din Republica Moldova. În ultimul deceniu, sistemul vinurilor cu origine controlată s-a dezvoltat în principal în jurul celor trei mari Indicații Geografice Protejate – Codru, Ștefan Vodă și Valul lui Traian. Acestea sunt protejate inclusiv pe teritoriul Uniunii Europene. 

DOP merge însă mai departe. Dacă IGP leagă vinul de o regiune vitivinicolă, DOP-ul restrânge mult aria și pune accentul pe legătura dintre produs și un anumit terroir, pe respectarea unui caiet de sarcini și pe trasabilitate.

blank

„Este o premieră pentru companie, dar și pentru industrie, și sperăm că va influența pozitiv sectorul”, a declarat Vasile Luca, director general Radacini Wines. Iar Adrian Digolean, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a adăugat: „Piramida calității presupune la bază vinurile de calitate; vinurile cu Indicație Geografică și – cel mai sus – vinurile cu DOP. Iată că, prin acest pas, Radacini a urcat în vârful piramidei”.

Procesul de certificare a fost urmărit de Oficiul Național al Viei și Vinului.

„Am fost parte la procesul de certificare, de la început până la sfârșit, și, fiind aici în vie, subsemnez pentru conformarea întocmai cerințelor din caietul de sarcini”, a declarat Ștefan Iamandi, directorul ONVV.

Caietul de sarcini pentru producerea vinurilor DOP „Dealul Craveț” a fost omologat încă în 2021, iar apariția vinurilor pe piață în 2026 reprezintă finalizarea unui proces de câțiva ani. 

Primele vinuri care poartă noua denumire sunt Aparté Sauvignon Blanc 2025 DOP Dealul Craveț și Aparté Chardonnay 2025 DOP Dealul Craveț.

Ambele sunt produse în ediții foarte mici – sub 6.500 de sticle pentru fiecare etichetă – și pun accent pe trasabilitate, de la parcela de origine până la sticla finală.

blank

Gama Aparté este creată de Radacini exclusiv pentru sectorul HoReCa. Seria cuprinde, în total, patru vinuri. Celor două albe DOP li se alătură Aparté Ancellotta 2025 și Aparté Bastardo Magaraciski 2023, marcate drept „Selecție specială”, dar care nu poartă DOP.

Ancellotta, originară din Emilia-Romagna, rămâne o prezență rară ca vin varietal în Republica Moldova. Bastardo Magaraciski are o cu totul altă istorie: este un soi obținut prin încrucișarea dintre Bastardo și Saperavi. 

Aparté combină astfel două direcții – precizia originii în cazul vinurilor DOP și explorarea unor soiuri mai puțin întâlnite în cazul celor două selecții speciale.

Patru vinuri, patru oameni din echipa Radacini

Un detaliu foarte reușit al lansării a fost chiar modul în care au fost prezentate vinurile. Radacini nu a apelat la o singură voce care să descrie întreaga gamă. Fiecare dintre cele patru vinuri Aparté a fost prezentat de câte un angajat al companiei, oameni care lucrează în departamente diferite – export, HoReCa, vânzări și alte zone ale businessului. A fost o alegere simplă, dar care a personalizat mult evenimentul. 

Și locul ales a contribuit la aceeași idee. Lansarea nu a avut loc într-un restaurant sau într-o sală de evenimente, ci printre rândurile de viță-de-vie de la Dealul Craveț, exact în locul în care provin strugurii pentru primele vinuri DOP.

Noua serie are și o identitate vizuală neobișnuită. Etichetele au fost realizate de designerul Ecaterina Skrupski. Frontul sticlei este foarte curat, aproape minimalist, însă compoziția grafică se continuă pe lateral, unde fiecare vin primește propria interpretare vizuală.

Pe Sauvignon Blanc și Chardonnay apare explicit „Dealul Craveț – Denumire de Origine Protejată”, în timp ce Ancellotta și Bastardo Magaraciski sunt marcate „Selecție specială”.

Dincolo de lansarea unei noi game, evenimentul de la Budăi marchează o etapă importantă pentru vinul moldovenesc. După mai bine de un deceniu în care noțiunea de origine a fost asociată în primul rând cu marile regiuni IGP, apare un nivel superior de precizie: microzona.

Dealul Craveț pune pe etichetă numele unui loc concret, delimitat și verificabil. Iar dacă modelul va fi urmat și de alte crame și microzone, DOP-urile ar putea deveni următoarea etapă în evoluția vinului moldovenesc: de la vinul unei țări și al unei regiuni spre vinul unui loc.

blank

Dar Ciumai, Romănești și Tigheci?

Aici merită făcută o precizare importantă. Denumirile de origine nu apar acum pentru prima dată în legislația vinului din Republica Moldova.

Ciumai și Romănești sunt două denumiri istorice, înregistrate încă înaintea actualului sistem. Documentele AGEPI le menționează deja drept cele două denumiri de origine vitivinicole autohtone înainte de apariția celor trei IGP-uri actuale. Din 2016, Ciumai și Romănești beneficiază și de protecție pe teritoriul Uniunii Europene. 

Ele reprezintă însă o moștenire a sistemului anterior, iar producția lor este în proces de racordare la actualele cerințe europene. De altfel, în septembrie 2025, Ministerul Agriculturii a omologat un nou caiet de sarcini pentru producerea vinului roșu sec DOP „Romănești”. 

Mai recent a apărut și DOP „Tigheci”. Caietul său de sarcini a fost omologat în iulie 2025, iar documentația pentru înregistrarea denumirii a fost depusă în septembrie același an de Asociația Vitivinicolă cu Denumire de Origine Protejată „Tigheci”. Printre producătorii implicați se numără Fautor, dar vinurile DOP Tigheci nu au fost încă lansate comercial. 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *