Istoria din spatele campaniei cu vinuri moldovenești în Mexic
Internetul este împânzit de ceva timp cu bannere masive, cu vinul moldovenesc în Ciudad de Mexico – capitala Mexicului – țară cu aproape 130 milioane de locuitori. În timp ce unii au spus că pare a fi un “fake news”, cu imagini trucate, alții s-au întrebat despre costurile unei asemenea campanii masive.
Am reușit să stau de vorbă cu Irina Voloh, moldoveancă stabilită în Mexic, protagonista acestei campanii publicitare.
Am văzut o campanie impunătoare cu vinurile moldovenești în Mexico City: cum, cine și de ce o promovează?
Deși ar fi foarte dificil pentru mulți, pentru noi a fost chiar cel mai simplu: deoarece afacerea noastră de mulți ani este publicitatea în exterior (Out Of Home) a brandurilor mari pe cele mai mari panouri publicitare din Mexico City.
Toate panourile publicitare pe care le-am folosit pentru a promova, atât Republica Moldova și podgoriile ei, cât și vinurile moldovenești, aparțin companiei noastre, noi suntem proprietarii tuturor acestor panouri.
De ce? Este o întrebare puțin mai complexă, deoarece include multe etape 🙂
Una dintre ele este că Luis Alberto (soțul meu) a fost întotdeauna o persoană care iubește tot ceea ce nimeni nu îndrăznește să exploreze sau să realizeze, este neprevăzut și crede orbește în instinctele sale.
A doua parte de ce? Dincolo de a reprezenta o afacere bună din punct de vedere economic, este și marea lui empatie pentru oamenii și țara noastră, dragostea pe care o au moldovenii față de pământurile natale; toate acestea l-au cucerit pe Luis Alberto din prima zi.
Mai este și un al treilea moment: am organizat o mică degustare a unui vin moldovenesc, un Negru de Purcari; nu numai soțul a rămas fascinat, dar și toții invitații (oameni cu experiență în lumea vinului). Dacă Luis Alberto decidea să promoveze vinuri franceze sau spaniole, s-ar fi confruntat cu un divorț 100%.
De cât timp durează? Aveți deja un impact măsurabil al acestei campanii?
Campania a început în noiembrie 2023, chiar înainte de ultima noastră călătorie în Moldova, de sărbătorile de Crăciun.
Impactul a început să aibă loc chiar în a treia lună a campaniei, din punctul nostru de vedere, e și timpul corect pentru orice campanie în exterior, când începe să aibă un anumit efect.
Cele mai izbitoare rezultate le-am văzut la doar 6 luni de la începutul primei noastre campanii, care a avut ca scop lansarea Republicii Moldova ca țară producătoare de vin. Sloganul campaniei a fost: MOLDOVA, ȚARA STRUGURILOR NOBILI.
În prezent, majoritatea somelierilor și cei care iau decizii în sectorul vinului din Mexic știu deja că vinul moldovenesc a ajuns în Mexic. Dar, abia în luna iunie, mulți iubitori de vin, manageri de restaurante și sommelieri, au avut ocazia să ne cunoască și să deguste vinurile noastre. Atunci, la jumătatea lunii iunie, a fost prima noastră prezentare a vinurilor într-un eveniment care a avut loc în cel mai mare și mai prestigios magazin de retail din Mexic: Palacio de Hierro. Peste 50 dintre cele mai importante crame au participat la acest eveniment, iar noi – Crazus – am fost lideri, atât în vânzări, cât și în acceptarea publicului.
Câte billboarduri, câte spații au fost folosite în această campanie? (că de fiecare dată apar locații noi)
Sau folosit mai mult de 20 000m2 în promovarea Republicii Moldova și a vinurilor moldovenești. Am folosit circa 40 dintre cele mai bune și mai impresionante panouri publicitare ale noastre, astfel încât întregul oraș și cunoscătorii de vin să nu aibă nicio îndoială că vinurile moldovenești au ajuns în Mexic.
Într-adevăr, în fiecare lună avem spații publicitare noi, nu ne-am oprit de când am început și obiectivul este să poziționăm vinurile moldovenești și Rep. Moldova ca referință în lumea vinului aici, în Mexic.
Ce crame distribuiți? De cât timp? Cum merg afacerile cu vinul?
Am început totul de la zero, de la crearea unei companii exclusiv pentru importul de vin moldovenesc, procesarea autorizațiilor cu guvernul mexican și selectarea agentului vamal corect.
În acest moment, avem contract semnat cu 5 crame:
CARLEVANA WINERY, RĂDĂCINI WINES, GITANA WINERY, FAUTOR WINERY si CHATEAU PURCARI, deși continuăm să fim în căutarea noilor crame în fiecare călătorie pe care o facem în Moldova.
Pentru cât timp? Atât timp cât este nevoie pentru a ne poziționa în Mexic ca favorit printre iubitorii de vin.
Afacerea — vorbind în termeni economici — a fost dificilă din cauza tuturor taxelor care există în Mexic pentru importul de vin (alcool). Indiferent de faptul că a trebuit să introducem un nou produs de la zero pe piața mexicană, dar aceasta este doar o mică cale care trebuie depășită pentru a atinge scopul.
Primii doi ani au fost investiții continue: avem deja un Wine Bar într-o zonă strategică a orașului, la fel un Wine Corner (cu toate vinurile pe care le importam la moment) în Wine Bar-ul by Concours Mondial de Bruxelles In Mexico City – condus de domnul Carlos Borboa (Directorul pe toata America Latină și America de Nord a Concursului Mondial de Bruxelles). Este unul dintre principalii noștri parteneri comerciali care ne sprijină în poziționarea Rep. Moldova și a vinurilor moldovenești în sectorul vitivinicol din Mexic. La fel, suntem prezenți, în sala Lounge VIP United Airlines, Aeropuerto Internacional din Mexico City, Terminal 1.
De cât timp sunteți stabilită în Mexic, cum vedeți de acolo Moldova și cum ne văd pe noi mexicanii?
În noiembrie anului acesta, împlinesc 15 ani de cand m-am stabilit în Mexic. Sincer vorbind, în Mexic nu se cunoaște multe despre Rep. Moldova. Până acum, nu am cunoscut mulți cetățeni aici, doar 2 – 3 persoane 🙂
Dar, lumea a început să audă și să cunoască că avem cele mai bune și neobișnuite vinuri, datorită spațiilor publicitare și promovării vinurilor moldovenești.
Ați primit feedback-uri stranii sau deosebite vizavi de această campanie? (de exemplu, mie cineva din Mexic mi-a zis că este un „fake” această campanie, photoshop, că locațiile ar fi prea bune și scumpe pentru o campanie reală…)
În ceea ce privește comentariile neobișnuite, am auzit că mulți se întreabă cine se află în spatele vinurilor moldovenești, din cauza investiției impresionante pe care o văd în oraș. Cu toate aceste panouri, sincer vorbind, campaniile noastre cu vinurile se află la nivel cu alte campanii ale unor branduri multinaționale.
Se datorează și faptului că firma noastră este numărul 1 în publicitatea outdoor de format mare. Nimeni în Mexic nu are locațiile pe care le avem noi și suntem mândri de asta.
Referitor la fotografii false sau photoshop, cred că acest lucru se datorează faptului că panourile publicitare din Mexico City sunt extrem de scumpe și nu toți pot să creadă că un produs precum vinul poate avea aceste sume de investiții în publicitate. Dar pentru cei care nu cred, se poate de întrebat pe unul dintre cei mai buni prieteni și parteneri ai noștri din Moldova care a fost personal în Mexic și a văzut panourile noastre, consulul Mexicului în Republica Moldova, domnul Alexander Bilinkis cu care avem nu doar relații comerciale, dar și o prietenie frumoasă, o mare apreciere și afecțiune față de el.
Ce mesaj ați transmite vinificatorilor de acasă? Dar și autorităților?
Încă nu am avut o reunire în persoană cu reprezentanți ai Wine of Moldova, dar suntem deja în contact cu ei prin e-mail, datorită partenerilor noștri, Dinu Cristian și Irina Staheeva. Testăm posibilitatea de a realiza proiecte împreună, precum evenimente culturale în Mexic sau chiar editarea și tipărirea unei lucrări (cărți) în format unic, care ulterior să fie distribuită în Mexic.
Aveți statistici referitor la importul vinului moldovenesc în Mexic?
Noi o să reprezentăm această statistică în câțiva ani, unică și cea mai copleșitoare statistică a unui vin din Europa de Est, care a cucerit tot Mexicul, vă asigur 🙂
Acum nu există statistici, deoarece nimeni nu a importat vin moldovenesc în mod serios, precum o facem noi.
Planificați să reveniți curând în Moldova? Cât de des veniți acasă?
Buna întrebare 🙂 Mă gândesc la aceasta doar ca la bătrânețe, cu soțul. În acest moment, scopul este ca Mexicul să cunoască nu doar cele 5 crame, dar pe toate și asta o să îmi ia încă ceva timp 🙂
De circa 4 ori pe an revin în țară, fie la sărbători sau pentru afaceri.
Vă mulțumesc pentru interviu!