Purcari Maluri de Prut, ediție specială
Atunci când două pasiuni se întâlnesc, n-are cum să nu fie bine! Celebra formație Zdob și Zdub împlinește în acest an 30 de ani de activitate, iar pe 24 decembrie 2025 are programat un show aniversar la Arena Chișinău. Un concert similar va avea loc pe 29 noiembrie la Arenele Romane din București.

Purcari — un alt brand renumit pe ambele maluri ale Prutului — a lansat cu ocazia aniversării un vin special. Maluri de Prut 30 de ani de activitate Zdob și Zdub, ediție aniversară.

Sunt fan al Zdubilor mai bine de 20 de ani, iar de 15 ani apreciez vinul bun. Așa că m-am bucurat nespus de mult să văd colaborarea dintre Purcari și Zdob și Zdub. Ei și cum fără a degusta vinul?!
Fuga la Purcari Wine Bar în Chișinău, aici primii veniți, vor fi primii serviți. Ediția specială este una extrem de limitată (dacă nu greșesc: doar 150 de sticle), e păcat să nu ai eticheta asta în colecție!

Dincolo de „private label”, este un vin pe care-l apreciez foarte mult și care, în umila opinie, este sub-apreciat tare, pe ambele maluri ale Prutului.

Vorbim de, probabil, primul cupaj din cele două soiuri locale românești: Feteasca Neagră (65%) și Rara Neagră (35%). În cazul de față, din recolta anului 2022. Maturat 12 luni în barrique de stejar francez. Un vin manifest, care omagiază (deja mai bine de 10 ani) tradiția vinificației pe cele două maluri ale Prutului.

Roșu rubiniu, cu un buchet complex de arome fructate (vișine coapte, prune) și cu note ușoare de maturare (condimente, vanilie). Gustul este moale, rotund, cu taninuri bine catifelate. A fost distins de mai multe ori cu medalii la Vinalies International, Mundus Vini sau Decanter.

Felicitări și multă inspirație, Zdob și Zdub! Succes la showul aniversar și închinăm neapărat un pahar de vin bun!

