Pentru bărbaţi adevăraţi
„Tu faci mâncarea, eu o asociez cu vinul”. Aşa ne-am înţeles cu jurnalistul, bloggerul, gurmandul şi, nu în ultimul rând, bulgarul Alexandr Barbov să facem un proiect comun în blogosfera vino-gastronomică de pe ambele maluri ale Bîcului. El a scos la înaintare o veche armă strămoşească – discul!
Pe taler, maestrul a pus ceea ce puneau pe timpuri vânătorii, muncitorii, oamenii pădurii şi a câmpului. Piept de porc, cartofi, vinete, ceapă, roşii, ciuperci – tot ce se găsea şi se mai găseşte pe lângă casa unui moldovean obişnuit.
Cât timp talgerul sfârâia, eu am contraatacat cu produse locale. Feteasca Regală şi Roze de la Chateau Vartely. Vinuri proaspete, ambele din 2014, perfecte pentru anotimpul actual. Servite reci, cu arome de miere, căpşuni, flori de câmp…
Vinuri corecte, servite dintr-un pahar corect, elaborat cu suportul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului – mici detalii ale unei mari industrii, care te fac parcă mândru de faptul că eşti din Moldova.
Cât eu m-am delectat cu prospeţimea anului 2014, Alexandru a înaintat cu discul strămoşesc. Of, a câta oară regret că Internetul ăsta nu transmite arome! Dar… poate e mai bine aşa, această experienţă trebuie trăită în realitate, nu virtual.
Când totul era aproape gata…
… am pus la decantat arma mea contra discului lui Alexandru – Taraboste Cabernet Sauvignon Rezerva 2011.
Ediţie limitată – 16.700 de sticle, maturat 24 de luni în barrique francez. Un vin gastronomic, care poate fi înţeles doar atunci când este combinat cu o mâncare potrivită.
Pe de o parte, arome de vişină, coacăză neagră, nuanţe de nuci şi vanilie, pe de alta – piept de porc afumat, legume coapte, fum, fum, fum… Cu aşa o mâncare nu ne-am grăbit nicăieri, iar asta a permis să vedem cât de mult evoluează un vin în arome şi gust. Diferenţă enormă dintre primul pahar şi ultimul. Explozie de culori, arome şi gusturi.
Am citit eticheta lui Taraboste abia spre final. Alcool 15% – cine ar fi zis?! Taninii şi gustul catifelat s-au complimentat IDEAL cu mâncarea grasă şi afumată. O mâncare adevărată, bărbătească; un vin pentru bărbaţi adevăraţi.
Acest experiment, criminal de gustos, s-a produs într-o curte drăguţă din centrul Chişinăului. Aici va apărea curând un gastro-bar cu produse tradiţionale moldoveneşti şi neapărat – vinuri bune!
A fost o zi de neuitat, am vorbit în rusă, română, s-au auzit şi replici bulgăreşti. Oameni buni, mâncare gustoasă, vinuri excepţionale. Ce mai trebuie pentru fericire?!
Video cu întreaga reţetă şi sfaturile lui Alexandru vor apărea în curând pe blogul său: http://alex-barbov.livejournal.com/36989.html