Grappa italiană VS rachiul moldovenesc

„Cu vinurile, poate, staţi voi bine, dar cu tăria, la sigur, îi bateţi pe mulţi în lumea asta”. Aşa îmi spune, deseori, nănaşul meu, francez de origine. Deh, îi place lui să bea divinuri bune, la preţuri încă şi mai bune! În acest context, mai fac eu uneori excepţii şi, pe lângă vinuri, duc în străinătate divinuri şi alte feluri de tării. Cum ar fi acest produs extraordinar de la Barza Albă din Bălţi.

În imagini, avem Bălţi, dar peisajele, totuşi, nu-s din capitala de nord. Mai exact, sunt din nordul Italiei, în Bassano del Grappa, locul de unde se trag celebrele tării cu denumirea „grappa”.

În ultimul timp, grappa vine tot mai des înspre solitarii bărbaţi ai neamului, în colete cu panettone şi parmigiano. Zic, dă să contra-atac şi să duc rachiuaşul nostru în Italia. Putem şi noi, ragazzi, să facem tării cu care să ne mândrim!

Ceea ce vedem frumos în imagine este un rachiu de cidru, 40% alcool, vârsta 7 ani. Amatorii şcoliţi în Occident, dar şi connaiseurii din timpurile sovietice, poate ştiu o altă denumire – calvados. Facem o pauză pentru likbez: de la 1 ianuarie 2007, pe piciorul nostru de plai a fost interzisă utilizarea denumirilor de origine controlată, necaracteristice pentru vinificația moldavă, între care și calvados, cognac, șampanie). Aşa că nu ne sfiim să-i spunem deschis rachiu, tu-lu-mama lui de grappa!

Înaintăm pe renumitul Ponte Vecchio, un pod ce datează cu 1209 şi care a fost scena unor lupte importante în al doilea război mondial.

Până dăm de una dintre cele mai renumite distilerii din Italia. Poli din 1898. Facem istorie: toţi ies cu sticle de aici, noi intrăm cu una în mână.

Facem o tură prin muzeu, rachiuaşul face cunoştinţă cu trecutul altor semeni de-ai săi.

Şi ajungem la etapa principala – degustaţia grappa VS rachiul moldovenesc.

Prima data întâlnesc nişte doamne la „vahtă” în muzeu, care îmi fac o scurtă recenzie a produsului din Moldova. „Aşadar, rachiul dvs are culoarea chihlimbarului, arome fine de măr dulce, cu nuanţe de maturare. E o diferenţă în gust faţă de grappa tradiţională, cea distilată pură. Dar avem ceva asemănător – grappa barrique. Asta, la fel, ca şi rachiul dvs are nuanţe de maturare în butoi. Cât costă, apropo, rachiul de Bălţi? Şapte euro?! Nu pot să cred, la noi ceva asemănător ar costa, cel puţin, dublu. Pentru că e ţinut în timp, în butoaie scumpe. Să ştiţi că aveţi un preţ foarte competitiv”.

Mergem în următoarea grapperie. „Am să servesc un pic, chiar dacă îmi interzice şeful”, ne spune franc barmanul. „Ah, nu este o grappa simplă! Se simt foarte plăcut aromele de butoi. Excelent!”

„Apropo, aveţi şi voi aparate de distilare a rachiului?” Câte una la fiecare gospodărie casnică, îi răspund eu, dar omul nu mă crede.

Da! Avem noi o speranţă cu băuturile noastre în lume! Şi o spun foarte ferm!

Speranţa – la propriu şi figurat. Un alt produs, de această dată divin, care pe bună dreptate îşi merită numele.

Apropo, dacă sunteţi în Mestre, Venezzia, „riscaţi” să găsiţi o jumătate de sticlă de „Speranţa” pe rafturile enotecii din Via San Marco. Domnul a spus că i-a plăcut atât de mult divinul moldovenesc încât e gata să mai vândă din ce a rămas. „La noi aşa ceva se bea la ocazii rare”, îmi spune omul. La noi tot, îi răspund eu şi iarăşi nu mă crede.