Lansare de carte… în beci

Directorul Combinatului de Vinuri Cricova, Valentin Bodiul, a lansat ieri monografia „Cricova – destinul meu”, scoasă de sub tipar la editura Litera. Aşa ceva mai rar se întâmplă în Moldova (poate chiar şi în lume), dar pare destul de firesc pentru noi: cartea a fost prezentată în hrubele de la Cricova. Ne-a reprezenta pe noi beciul ca naţiune şi, poate mai puţin – lectura, dar, la răcoare – cum se ştie – se citeşte bine.

Cartea Cricova - destinul meu

Publicaţia este relevantă, în primul rând, ca viziune a unui om cât o generaţie: Bodiul lucrează în sfera viti-vinicolă de 45 de ani, inclusiv de 28 de ani conduce Combinatul Cricova. Probabil, este unul dintre cei mai longevivi directori din Moldova.

Poza_Valentin Bodiul

Cartea descrie istoria vinificaţiei în Moldova şi, mai ales, etapele de dezvoltare ale Combinatului Cricova. Ideea de a păstra vinuri în hrube (din care se extrăgea piatră) i-a venit tandemului de vinificatori Petru Ungureanu şi Nicolai Sobolev. În 1952 sunt angajaţi la Cricova 11 oameni; astăzi aici lucrează circa 600.

Poza_invitati Cricova

Valentin Bodiul, care a avut de a face cu toţi preşedinţii RM de până acum, descrie şi relaţiile sale cu şefii de stat. „Pe 8 mai 2006, la Guvern, conducerea de vârf a convocat o şedinţă pe tema embargoului rus la vinuri, prezidată de V.Voronin (…) Cei din sală s-au ghemuit şi niciunul dintre conducători nu a îndrăznit să spună că mă aflam în acel moment în concediu (…) Vasile Tarlev cere eliberarea mea, „din proprie iniţiativă (…) M-am simţit jignit. Dar vreau să subliniez că acest episod nu a afectat relaţia noastră. Îl preţuiesc pe Vladimir Nicolaevici pentru multe alte lucruri, pe care le-a făcut pentru dezvoltarea şi renaşterea ramurii noastre.”, scrie Bodiul.

Alte curiozităţi din carte:

Cricova5

Despre vinul „Nobil” de la Cricova:

Cricova4

Despre cel mai vechi exponat de la Cricova: vinul roşu de desert „Ierusalim de Paşti”, produs în 1902:

Cricova2

Cartea „Cricova – destinul meu” a fost tipărită în 2 000 exemplare şi va fi disponibilă, în curând, în vânzare la librării şi magazinele de firmă Cricova.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *