Reportaj de la Nobil View Cafe
Seria de master class-uri #WineFriendly a continuat săptămâna trecută, iar sâmbătă gazda evenimentului a fost Nobil View Cafe & Restaurant. De altfel, acesta este unul dintre primele localuri din Chişinău, care a pus sommelieria ca la carte.
Master classul a fost ţinut de un adevărat cavaler al vinului – Nicolae Luca, directorul Şcolii de Sommelier din Republica Moldova. Aici dumnealui ne demonstrează cum un spumant trebuie deschis cu multă clasă, dar fără gălăgie.
În meniu – antipasti italiene, focaccia, asorti de caşcavaluri şi prosciutto.
Pe lângă bucate şi vinuri bune, oaspeţii au servit şi multe informaţii preţioase. Invitaţii Nobil View Cafe & Restaurant ştiu, spre deosebire de Google, cine a fost primul vinificator din lume. Când sunteţi data viitoare aici, întrebaţi chelnerii, să vedem dacă au fost atenţi.
Deservire de nota 10. Michael Adam de la Fashion TV a fost un pic gelos: în premieră, toată camerele erau îndreptate nu spre el.
După spumant şi Chi Chardonnay 2013 a urmat un Fautor Chardonnay barrique & Rkaţiteli, apoi – Vinohora în roşu de la Purcari. Piesa de rezistenţă a serii – un Taraboste Cabernet Sauvignon 2011, servit aşa cum numai un sommelier profesionist poate.
Dublu like.
O seară perfectă nu putea fi încheiată fără un desert. Dulce şi bun de la Castel Mimi.
View Cafe & Restaurant este #WineFriendly, cu o atmosfera distinsă, o carte de vinuri bogată, o bucătărie rafinată şi chelneri bine şcoliţi.
Seria evenimentelor #WineFriendly va continua şi săptămâna aceasta. Urmăriţi pagina WineOfMoldova pentru detalii.