Vinul de casă – băutura preferată în R.Moldova. Apoi berea și spumantul
Aproape jumătate din respondenții unui sondaj de opinie au spus că vinul de casă este băutura lor preferată, urmată de berea cu alcool, vinul spumant și divinul. Iar vinul îmbuteliat este abia pe locul cinci în topul preferințelor.
Datele studiului realizat de compania de cercetări de marketing XPlane au fost date publicității la finele săptămânii trecute, la Conferința anuală viti-vinicolă, organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului.
Potrivit cercetării, 70% din respondenți au spus că au consumat băuturi alcoolice în ultimele 6 luni.
Studiul a fost efectat în februarie 2025, pe un eșantion urban, cu vârsta cuprinsă între 18 – 70 de ani, cu o marjă de eroare de +/- 3.1%.
Potrivit cercetării, atunci când aleg vinul, respondenții țin cont de dulceața vinului, soiul și culoare, producător, experiența anterioară și preț/promoție.
Linella, Local, Kaufland, Nr1 și Metro sunt cele cinci rețele principale din care cumpărătorii aleg vinul, mai arată același studiu.
Cercetarea a mai arătat că 91% din respondenți au început să economisească ca urmare a creșterii prețurilor, iar comerțul on-line este în creștere printre cei intervievați.