Verticala Metafora 2015-2019 Gogu Winery
Am avut aseară, alături de 30 de oaspeți, șansa unică de a degusta pe verticală cupajul Metafora Gogu Winery, din anii de recoltă 2015 — 2019. Vorbim de vinul de vârf din gama micului producător de la Căușeni, produs în ediții limitate. Evenimentul s-a ținut în noua sală de vinuri de la Vinopizza, un local care prinde turații mari în ceea ce ține de cultura consumului de vin.
Metafora reprezintă un asamblaj de Cabernet Sauvignon, Saperavi și Merlot, în proporții simetrice, maturat de regulă 12-15 luni, în butoi de stejar, preponderent francez. După cum spune vinificatorul Ilie Gogu, concert-maistrul în acest asamblaj este Saperavi, provenind de pe o viță de vie de 65 de ani.
Spun că degustarea este unică, pentru că nimeni nu mai are (sau puțin probabil să aibă) toate aceste vinuri într-un singur loc. Ilie Gogu a spus că personal a început a „vâna” edițiile prin magazinele în care nu s-a vândut, pentru a reface colecția.
Cititorii acestui blog știu că o degustare pe verticală înseamnă testarea aceluiași vin, de la același producător, din ani diferiți de recoltă. De regulă, degustările încep de la cel mai tânăr vin și merg spre cel mai matur. Dar noi am preferat invers: să începem cu cel mai fin, cel mai evoluat vin, 2015 și apoi să mergem spre 2019. Pentru că am vrut ca cel mai complex vin să fie evaluat la început; să nu stresăm papilele degustatorilor cu astringența vinurilor mai tinere; să apreciem finețea cât încă nu s-a mâncat; să mergem de la soft spre hard, etc.
2015 este prima ediție a figurii de stil în materie oenologică de la Gogu – Metafora. Au fost produse în 2015 doar 750 de sticle, ediția limitată urcând la maxim 3500 de sticle pe an. Vișiniu pe mijloc, cu robă cărămizie la margini, cu un nas aproape ideal: fructe negre bine coapte, ciocolată, lemn dulce și note terțiare pe final (humus, ciuperci). Ceea ce frapează este gustul: perfect, rotund, moale, catifea în gură și senzația de vin dulce de la taninul șlefuit perfect.
O altă abatere de la teorie a fost că nu am decantat nicun vin și a fost o alegere deliberată a noastră. Parafrazând, am preferat să vedem procesul de înflorire cap-coadă și nu doar floarea în momentul în care este bine desfăcută. În plus, paharele de roșu de la Vinopizza sunt voluminoase și reușesc să îmbogățească vinul cu oxigen în timp relativ scurt.
2016 a părut singurul vin „închis” la început, dar care s-a dezvăluit la scurt timp în pahar.
Rând pe rând, au urmat 2017, 2018 și 2019. Ultimul — așa cum am intuit — a fost preferatul multor, ținând cont de tinerețea și forța sa. 2019 este, apropo, tot out of stock la producător, așa că dacă-l găsiți pe vreun raft uitat, luați fără ezitare.
Așa cum a menționat Ilie Gogu, acest experiment îl ajută inclusiv pe el să ofere predicții argumentate de păstrare, atunci când recomandă Metafora. Știe în acest moment, cu fapte nu vorbe, că Metafora poate fi păstrată la beci cel puțin 9 ani. Sper să găsim la anul încă o sticlă de 2015, să rotunjim ciclul de viață la cel puțin 10 ani.
Mulțumesc lui Ilie Gogu și soției sale Svetlana pentru inițiativă, dar și colectivului Vinopizza pentru deschidere și adicție la cultura vinului de calitate.
Azi, renumitul critic Robert Joseph mi-a spus că trebuie să bem vinuri bune care ne aduc plăcere; altfel, de ce să le mai bem?!