Carcavelos — o poveste portugheză
Simion Croitoru este un cetățean moldovean care se ocupă de promovarea vinurilor moldovenești în Portugalia sau — cum spune însăși — încearcă să „vândă nisip în deșert”. Mai nou, a făcut o tentativă să aducă „gheață în Antarctida”, adică să promoveze niște vinuri portugheze în Moldova. Dincolo de metafore, cultura vinului a însemnat întotdeauna și schimb de experiență. Așadar, azi povestim, în premieră, despre un vin străin pe FineWine și anume — DOC Carcavelos Villa Oeiras.
Am primit în dar acest vin încă la începutul verii, dar fiind vorba despre un vin fortificat, am așteptat momentul oportun pentru a-l degusta. O zi mai răcoroasă, o zi în care ai muncit mult, în care ești pătruns de oboseală și de răcoare, și meriți o răsplată. Am trăit ieri anume această zi, când amurgul a recompensat pe deplin zbuciumul zilei.
Carcavelos are cea mai înaltă clasificare portugheză – DOC – fiind produs pe coasta Atlanticului (nu departe de Lisabona), în orașele Cascais și Oeiras. Aici și-a înființat plantațiile, în secolul XVIII, Marquis de Pombal, fost prim-ministru al Portugaliei și omul datorită căruia vinul de Porto e cunoscut astăzi în toată lumea. Exemplarul degustat de mine este în proprietatea (!) municipalității din Oeiras.
În pahar avem un vin de culoarea chihlimbarului, care debutează cu arome de miere, abundență de fructe uscate și caramelă — arome care evoluează expresiv pe parcursul degustării. Produs din trei tipuri de struguri: Galego Dourado, Ratinho și Arinto, maturat mai bine de zece ani în butoi, cu un gust complex, voluptuos (dulceață echilibrată perfect de aciditate) și un finisaj extrem de lung.
Vorbim de un vin fortificat, 18.5% vol alcool, care trebuie degustat la 14-16℃. Nu mai mult de un pahar!
Nu sunt adeptul vinurilor fortificate, de tip Porto sau Heres, deși uneori sufletul cere anume așa ceva! Nu-l percep ca vin de desert și nu l-aș asocia cu dulciuri. Vinul acesta este prea bogat, ca să mai necesite complementar ceva. E bun să-i savurezi complexitatea și să dizolvi toată oboseala unei zile sau… veri!
1 Response
[…] vinuri dulci. Cu toate acestea, denumiri mai puțin cunoscute, cum ar fi Moscatel de Setúbal sau Carcavelos, s-au făcut remarcabile. Regiunea Piemont a fost distinsă cu trofeul “revelație […]