Purcari Wine Bar și-a deschis ușile pentru toți amatorii de vinuri bune

Cel mai nou și modern loc de întâlnire pentru amatorii de vinuri bune, Purcari Wine Bar, a fost lansat vineri la Chișinău.

blank

Situat pe strada Calea Ieșilor, 8, et. 3, în incinta centrului Zity Mall, pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați, acesta reprezintă un parteneriat între grupul Purcari și primul blog de vinuri din Moldova, www.finewine.md. Scopul acestui proiect este de a educa și promova cultura servirii vinurilor de calitate.

blank

Purcari Wine Shop & Bar va pune în vânzare vinuri din cadrul grupului Purcari, dar și de la alte peste 20 de vinării din Republica Moldova.

blank

Este o premieră în care un mare producător manifestă o deschidere față de competitori, promovând vinuri de calitate de la alți producători. Selecția de vinuri a fost realizată de către subsemnatul.

blank

“Ne-am propus crearea unei platforme profesioniste în domeniul vinului și creșterea culturii consumului de vinuri de calitate în Republica Moldova. La Purcari Wine Shop & Bar vor fi organizate degustări, master class-uri și seminare în domeniul vinurilor. Am creat o zonă de întâlnire pentru profesioniștii, dar și amatorii de vin bun” a declarat Victor Bostan, CEO Purcari.

blank

Chiar de la lansare, Fine Wine și-a propus să crească cultura servirii vinului de calitate în Moldova. În acest moment, pot afirma că blogul a trecut din zona virtuală, într-un spațiu bine amenajat, dotat cu tot ceea ce este necesar pentru a savura vinuri bune. Vom încerca împreună cu oaspeții noștri, să ridicăm standardele de servire a vinului de calitate. Faceți cunoștință cu Ana Ștefanco, somelierul nostru.

blank

Purcari Wine Shop & Bar pregătește în viitorul apropiat un program amplu de evenimente cu participarea sommelierilor din Republica Moldova și de peste hotare. Localul va activa zilnic între orele 11.00 și 22.00, cu program prelungit până la ora 1.00 AM în zilele de week-end.

blank

Pentru că una din primele întrebări de la prietenii mei a fost dacă nu voi fi în conflict de interese cu alte vinării, după înțelegerea cu Purcari, vreau să fac o remarcă specială. Ași vrea să fie clar pentru toți că localul nu se limitează la vinurile Purcari, iar partenerul meu și-a asumat o clauză etică, ce presupune că înțelegerea noastră privind această locație nu afectează în niciun fel proiectele derulate de mine (ca blogul FineWine, Ghidul Fine Wine Guide, etc). Din contra, am fost asigurat că grupul Purcari încurajează independența criticii de vin și ar dori un profesionalism cât mai mare în acest domeniu. Pentru cei care nu cred pe cuvânt, le pot demonstra punctul exact din contract care stipulează acest lucru.

blank

Vă invit să urmăriți pagina de Facebook a localului, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

blank

La evenimentul de lansare, am încercat un wine pairing deosebit. Cuvee de Purcari roze a fost asociat cu mini toasturi cu icre roșii, iar Grand Cuvee de Purcari a mers alături de caviar — o asociere de zile mari!

blank

Sauvignon Blanc 2018 de Purcari a făcut o pereche extraordinară cu bruschette cu trufe.

blank

Freedom Blend a mers mână în mână cu foie gras și pomușoare, iar la desert s-a servit macarons și Tiramisu alături de noul Traminer de Purcari.

Despre grupul Purcari

Purcari Wineries Plc (brandurile Purcari, Crama Ceptura, Bostavan și Bardar) este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din Europa Centrală și de Est. Grupul gestionează în jur de 1 400 de hectare de podgorii și operează patru platforme de producție în România și Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de 30% și cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 30 de țări. Fondată în 1827, Purcari este cea mai premiată vinărie din Europa Centrală și de Est, la Decanter Londra 2015-2018 și printre cele mai bine poziționate pe Vivino, cu un scor mediu de 4.5 – 4.7 pentru Negru de Purcari și 4.2 -4.5 pentru colecția 1827, bazat pe mai mult de 23.000 de recenzii. În 2019, Negru de Purcari a luat titlul de Cel Mai Bun Vin Roșu din Moldova, iar Vinăria Purcari a fost numită Cel Mai Bun Producător din Moldova la Mundus Vini 2019, Germania. Din februarie 2018, Grupul este listat la Bursa de Valori București. Grupul e susținut de investitori de top ca Horizon Capital, Franklin Templeton, SEB, Fiera Capital și IFC.

blank

Despre finewine.md

FineWine.md este primul blog de vinuri din Republica Moldova, fondat în 2014, care atrage în prezent o audiență de peste 10 000 de vizitatori unici lunar. Blogul este întreținut de jurnalistul Andrei Cibotaru, degustator la concursuri internaționale de vin ca Berliner Wine Trophy, Concours Mondial de Bruxelles, IWCB, Eurasia Wine and Siprits Competition, etc.

blank

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *