O carte despre Vinul Moldovei, publicată în premieră în Coreea

„Wine of Moldova” este titlul unei cărți publicate, în premieră, în Coreea de Sud. Cartea este semnată de Chan Jun Park, directorul celui mai mare concurs sub patronaj OIV din regiune — Asia Wine Trophy; vicepreședinte al Asociației de Somelieri din Coreea de Sud, inițiatorul Asia Wine Conference și a altor evenimente legate de vin în Coreea.

blank

Cartea a fost tipărită într-un tiraj de 1 000 de exemplare și urmează a fi oferită gratuit către distribuitorii de vinuri din Coreea, somelierii de top, jurnaliștii de vin și publicul specializat.

blank

„O parte din cărți va fi vândută în cadrul unui turneu prin Coreea. În acest moment, planific o serie de master classuri cu vinuri moldovenești la Seul, Daejeon, Sejong, Jeonju, Daegu și Busan, iar veniturile din vânzarea cărții vor acoperi cheltuielile de călătorie”, a declarat pentru Fine Wine Chan Jun Park.

blank

„Am lucrat peste 4 luni la această carte. Nu am avut vacanță de vară, deoarece am vrut ca ea să fie publicată înainte de Asia Wine Trophy”, a mai subliniat autorul.

blank

„Există deja cărți despre vinurile din Franța și Italia în Coreea. Publicațiile de vin generale nu includ însă informații despre vinurile din Moldova. Este un păcat, întrucât Moldova este o țară viticolă puternică. În plus, am vrut să promovez vinurile din Moldova în Coreea mai intens. Am primit mult sprijin de la prietenii mei moldoveni și de la Wine of Moldova, am vrut să dau un pic înapoi ca recunoștință”, a mai spus Chan Jun Park.

Cartea descrie istoria vinului în Moldova, regiunile vinicole, soiurile de struguri locale, dar și informații despre principalele crame.

În carte este descris și ghidul vinurilor bune Fine Wine Guide, după ce am realizat cu Chan Jun Park un interviu în ultima sa vizită la Chișinău.

blank

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *