Moldova, acum ai Orange Wine!

În acest moment, legislația vinului din Moldova nu prevede așa noțiune ca vin „orange”. Dar asta nu împiedică vinificatorii locali să experimenteze și să se alinieze trendurilor mondiale. În situația confuză legislativă, Orange-urile sunt certificate ca „vin alb sec” sau „vin sec produs din struguri albi”.

blank

Spus simplu pe înțelesul omului de rând, vinul orange este făcut din struguri albi, dar după tehnologia de vinificare a strugurilor roșii, adică fermentat și macerat în contact cu boștina.

blank
Sursa: Wine Folly

La un seminar peste hotare, reprezentanți de la OIV declarau că nu sunt prea încântați de numele „orange”, pentru că vinul nu are nimic în comun cu portocala (nici măcar la culoare) și că mai potrivită ar fi denumirea de „amber wine” (chihlimbariu).

blank
blank
Sursa: Wine Folly
blank
Sursa: Wine Folly

Vinurile Orange sunt neunivoce, ele fie plac foarte mult, fie — deloc. Cu stil oxidativ, deseori fermentate cu drojdii naturale, cu implicarea minimă a materealelor oenologice. Glumeam că, din acest punct de vedere, majoritatea moldovenilor fac acasă „vin orange”.

blank

Până nu demult, am avut un singur producător de Orange (Equinox), dar în acest an avem deja 3 companii cu așa vin în portofoliu, iar cel puțin alte 2 sunt pe drum. Le-am aliniat aseară, la o degustare în orb, la Purcari Wine Bar. Am mers „in blind” nu pentru a face o competiție între ele, ci mai degrabă ca oaspeții să-și pună sie o diagnoză sincerăa relației în raport cu astfel de vinuri.

blank

Nici n-ar fi corect să le comparăm, pentru că-s soiuri, stiluri și vintage-uri diferite. Așa cum era de așteptat, cineva a rămas mega-impresionat, în timp ce altcineva a spus sincer că a „băut vinuri și mai proaste în viața sa”. 🙂 Eu m-am bucurat că le-am scos în lumina reflectoarelor și am realizat un exercițiu de acest fel în premieră. Încă mergem pe ideea că Purcari Wine Bar este o platformă de educație.

blank

Le voi descrie în ordinea degustării.

blank

Metafora Rkatsiteli 2019 Gogu Winery

Primul experiment al vinificatorului Ilie Gogu din Căușeni. Strugurii au fost desciorchinați manual, fără zdrobire, iar fermentarea a decurs pe boștină timp de 60 de zile înainte de presare. Doar 250 de sticle produse. Aromă specifică, cu nuanțe de fructe uscate, caise, stafide. 12% vol alc.

blank

Orange Wine 2019 Castel Mimi 

Cupaj de Feteasca Albă și Chardonnay, din struguri culeși și selectați manual, din podgoriile din satul Speia. Mustul a fermentat pe drojdii sălbatice, timp de o lună, fără implicarea omului și fără adăugare de sulfiți. Arome de caise și piersici bine coapte, cu nuanțe de gutui și citrice. Gust plin, acrișor, 12.5% volume alcool și 1 400 de sticle produse.

blank

Kisi 2017 Iberiuli (Georgia)

Degustarea nu avea să fie completă fără o referință străină — și anume un Qvevri georgian — adică de la patria vinurilor de acest fel.

Produs din struguri din soiul georgian Kisi, culeși manual de pe podgoriile Mziuri, în raionul Ahmet din regiunea Kakheti. Vinificarea a avut loc în Qvevri pe propriile sale drojdii naturale, după tehnologia tradițională Kakhetină. Vinul este fermentat împreună cu tescovina timp de 6 luni, după care a fost maturat încă 4 luni în butoi de stejar francez. De culoarea chihlimbarului, cu arome de pere coapte, piersici, nuci prăjite și vanilie. Alcool — 13%.

blank

5 Elemente Orange 2019 Equinox

Produs din 5 tipuri de struguri: Chardonnay (45%), Feteasca Albă (30%), Feteasca Regală (15%), Băbească Gri (5%) și Pinot Gris (5%), de pe plantațiile Equinox din satul Olănești. Culoare galbenă spre portocaliu, cu arome de caise uscate, ceai de ierburi, etc. Au fost produse doar 1800 de sticle. Un vin memorabil, pe care-l poți „descifra” la o degustare în orb.

blank

5 Elemente Orange 2020 Equinox

– (Aici vom lăsa un suspans. Crama Equinox este prima care a început să producă Orange și, evident, vinificatorul Constantin Stratan a acumulat experiență. Mai nou, Equinox e și prima cramă certificată BIO, de o companie germană.

blank

Viorica 2020 Amfora, Vinăria Purcari 

Cireșica de pe tort. Surpriza serii, pe care mulți au și ghicit-o. În premieră pentru Moldova: vin în amforă, Viorica Orange. Nu se știe dacă va ajunge îmbuteliat, în cupaj s-au care va fi soarta, dar e clar că e ALTCEVA.

Strugurii au fost culeși manual, după care a urmat o fermentare în contact cu boștina timp de minim 30 de zile, în amfore de argilă. Vinul este încă nefiltrat și dacă ar fi voia mea – așa l-aș lăsa, cu arome de fructe galbene, grapefruit, flori și… lut. Gust moale, extractiv. Pe scurt: neobișnuit de bun.

blank
blank

Am asociat aceste vinuri cu câteva delicii din bucătăria asiatică: sushi, gyoze, chuka, etc. Mi s-a părut o seară memorabilă.

blank

Urmăriți pagina de Facebook a Purcari Wine Bar-ului: anunțăm în curând alt super-eveniment.

https://www.facebook.com/PurcariWineBar


You may also like...

4 Responses

  1. blank Andrei Gurin spune:

    faceti degustatii publice si veti obtine aprecierea consumatorilor !! pretinsa tehnologie prevede fermentarea pe bostina impreuna cu rugurii maruntiti ( metoda Katehina ) pe o perioada de pana la 6 luni . Vinurile propuse sant produse aproape de original (kahetehia ) La o asa ” tehnologie” nu cred ca soiul de struguri mai are vreo insemnatate. Alta obectie ar fi ; a fermentat 60 de zile pe bostina ; greu de imaginat cu drojdii salbatice. e un vin care este promovat de producatorii care sant covins ca la masa de seara servesc vin produs in conditii de fel asemanatoare cu cele descrise .,

  2. blank Andrei Gurin spune:

    faceti degustatii publice si veti obtine aprecierea consumatorilor !! pretinsa tehnologie prevede fermentarea pe bostina impreuna cu rugurii maruntiti ( metoda Katehina ) pe o perioada de pana la 6 luni . Vinurile propuse sant produse aproape de original (kahetehia ) La o asa ” tehnologie” nu cred ca soiul de struguri mai are vreo insemnatate. Alta obectie ar fi ; a fermentat 60 de zile pe bostina ; greu de imaginat cu drojdii salbatice. e un vin care este promovat de producatorii care sant covins ca la masa de seara servesc vin produs in conditii de fel asemanatoare cu cele descrisehttps://finewine.md/moldova-acum-ai-orange-wine#commentlist-container .,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *