A fost lansat Fine Wine Guide 20/21
A treia ediție a ghidului vinurilor bune din Moldova, Fine Wine Guide 20/21, a fost scoasă de sub tipar.
Ghidul descrie 50 de vinuri, de la peste 20 de crame moldovenești. Este o selecție non-erarhică, un îndrumar în lumea vinului bun din Moldova.
În premieră, Fine Wine Guide conține și o selecție de 5 divinuri, dar și o rubrică separată dedicată eno-turismului din Moldova. La fel, aici sunt descrise istoriile a câtorva “ambasadori ai vinului”, sunt informații despre soiurile de struguri din Moldova, dar și despre zonele vitivinicole.
Ghidul este scris în limbile română și engleză.
“A fost un an dificil din toate punctele de vedere pentru sectorul vitivinicol. Iarna a trecut fără zăpadă, iar primăvara a venit cu episoade de îngheț și apoi cu grindină. Vara și debutul toamnei au fost dominate de secetă severă. Toate au culminat cu cea mai mică recoltă de struguri din ultimii 10 de ani. Toate speranțele sunt ațintite acum în crame, acolo unde se naște vinul nou. Va fi oare roada mai mică din 2020 de o calitate mai mare?!”
Ghidul a fost editat într-un tiraj de 3000 de exemplare, urmând să fie distribuit în vinoteci, restaurante, vinării, la pensiuni turistice, la concursuri de vinuri și evenimente de promovare a Vinului Moldovei. Varianta electronică va fi publicată ulterior pe site-ul www.finewine.md
Fine Wine Guide a fost tipărit cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei. Partener general al proiectului este rețeaua Fourchette Gourmet.
Pentru detalii suplimentare, contactați autorul la:
sau la telefonul +373 79727232