A fost lansat ghidul vinurilor bune din Moldova – Fine Wine Guide 24/25

O nouă ediție a ghidului vinurilor bune din Moldova, Fine Wine Guide 24/25, a fost prezentată, miercuri, la Chișinău. Este al cincilea an în care apare Fine Wine Guide, fiind din acest punct de vedere, cea mai longevivă publicație de profil din Republica Moldova.

blank

Fine Wine Guide conține, tradițional, o selecție cu 50 de vinuri, divinuri și alte băuturi specializate din Republica Moldova. Spre deosebire de anii precedenți, când aveam câte 1-3 vinuri de la o cramă, anul acesta, fiecare companie e reprezentată de maxim 1 vin. Sunt, deopotrivă vinuri foarte emblematice, dar și descoperiri noi. Subliniez, este o selecție non-ierarhică, vinul de pe ultima pagină e la fel de valoros ca oricare altul din interior sau ca cel de pe prima pagină.

Ghidul este scris în limbile română și engleză.

În premieră, ghidul conține câteva rețete simple pentru gustări care se asociază bine cu vinul.

blank

La fel, sunt descrise cele 4 regiuni vitivinicole cu indicație geografică protejată, dar și principalele soiuri de struguri din Republica Moldova. Cunoscutul critic britanic de vinuri, Robert Joseph, semnează un editorial în Fine Wine Guide despre cum arată piața vinului în lume acum și care sunt tendințele în viziunea sa.

blank

Partenerii instituționali ai proiectului sunt Oficiul Național al Viei și Vinului și Proiectul USAID Moldova “Competitivitate și Reziliența Rurală”. Compania Lafarge Moldova este partener general al ediției din 2025, iar BASF Moldova a sprijinit rubrica cu distilate.  

blank

Publicația Fine Wine Guide va fi disponibilă în rețeaua Cărturești, în vinotecile din Chișinău, la pensiunile turistice, etc, iar varianta electronică – pe site-ul vincuvin.shop

You may also like...

1 Response

  1. 13 decembrie 2024

    […] A fost lansat ghidul vinurilor bune din Moldova – Fine Wine Guide 24/25 […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *