Calamar fript, asociat cu Feteasca Albă 2017 Carpe Diem

Nu am gătit niciodată calamar acasă, iar de fiecare dată când l-am gustat undeva, am avut senzația că mănânc cauciuc. Așa că provocarea de a prepara, în premieră, o cefalopodă comestibilă, care să fie încă și gustoasă, a fost destul de mare. Doamnelor și domnilor, gătim azi un Calamar fript, servit cu salsa de pătrunjel și asociat cu Feteasca Albă 2017 Carpe Diem.

Calamar proaspăt aduc în fiecare joi la Fourchette Gourmet. De obicei, este mic și mare, de data aceasta era doar mini. Am pus 7 bucăți în caserolă. Am mai luat de acolo pătrunjel, restul ingredientelor le aveam acasă. Tabloul celor necesare arată foarte simplu:

  • 7 bucăți de calamar
  • pătrunjel
  • ulei de măsline
  • 2 căței de usturoi
  • lămâie
  • sare
  • ulei de măsline

blank

Calamarul trebuie mai întâi curățat și spălat, după care îl tăiem fâșii. Găsiți aici o instrucție video cum anume se curăță juvina. O să fiți mirat să descoperiți o chestie ca de plastic înăuntru!

blank

După ce am pus calamarul să se usuce pe un șervețel de hârtie, pregătim salsa: tăiem cât mai mărunțel pătrunjelul, dăm în cea mai mică răzătoare 2 căței de usturoi, un pic de lămâie și ulei de măsline, gata! Puteți să faceți și un pic mai multă salsa, la cât de bine miroase, o să trăsniți o lingură încă înainte de a ve așeza la masă!

blank

După asta, dăm foc la plită. Fără ulei, doar niște sare mășcată dacă aveți. Dacă puteți frige calamarul la grătar — încă și mai bine!

blank

Calamarul se frige mai repede cât ai zice pește. Cam 2 minute pe o parte și alta, dar timing-ul nu este neapărat acesta, depinde  de foc, de tigaie, etc. O să vă dați seama că e gata când își schimba un pic culoarea, de la un alb străveziu, trebuie să se transforme într-un alb mat. La mine tigaia a ars un pic, ceea nu este foarte bine, dar nu neapărat rău. Încă un sfat util pe care l-am înțeles abia post factum, puteți întinde bucățile de calamar pe bețișoare de lemn, ca să fie mai ușor de prăjit. Altfel, el se sucește și o să vă chinuiți cu furculița să-l îndreptați pe tigaie.

blank

La sfârșit, amestecăm calamarul cu salsa și gata, în mai puțin de 10 minute, delicatesa noastră e gata! Vă spun cu toată modestia și toată sinceritatea: n-am mâncat calamar mai gustos în viața mea! Combinația de pătrunjel cu usturoi astupă tot ce trebuie din calamar și îi scoate în schimb atuurile gustative în evidență. A fost mega moale, prima dată nu am mâncat „rîzînă”.

blank

Rețeta vine din Liguria, iar salsa de pătrunjel am s-o repet neapărat la niște creveți, de exemplu. Am asociat calamarul cu un vin nou lansat recent pe piață: Feteasca Albă 2017 Carpe Diem.

blank

Nu vreau să mă opresc mult la vin, de aceea, am să zic pe scurt: probabil e cea mai bună Feteasca Albă care am gustat-o în acest an în Moldova!

blank

Ediție limitată, 5 900 de sticle. Găsiți vinul tot la Gourmet, la rece în frigider, fapt pentru care i-am apreciat mult.

blank

Mâncarea mediteraniană s-a înscris perfect în provocarea BeBetter, pe care o urmez timp de 21 de zile. Am mâncat super gustos, am băut două pahare de vin la cină, iar astăzi mă gândesc că rețeta va fi neapărat repetată.

Și da, un fleac la final. Știți cât a costat această plăcere gastronomică? 79 de lei (preț fără vin)!

Gătiți acasă din produse proaspete! E mai ieftin, e sănătos și gustos!

blank

 

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *