Nou: Radacini Feteasca Albă brut

Un brut bun este mereu un motiv de bucurie. Dublu, atunci când este un brut nou, produs din soi local: Radacini Feteasca Albă.

blank

Radacini întotdeauna au avut spumante bune (istoric moștenite, de la Cuvee Aleksandr, mai nou – Metier sau clasicul Reserve). Dar, impresia mea subiectivă, că recent zona de spumante la Radacini a început să crească și mai mult – cantitativ și calitativ (o fi de la retehnologizarea producerii, a liniei de îmbuteliere, a managementului sau a unei echipe care a prins pulsul?..).

blank

100% Feteasca Albă, o singură turnare (producătorul nu face uz de „limited” pe etichetă, dar din sursele mele știu că așa este); metoda Charmat (cu fermentare secundară în inox), 12% volume alcoolice, 10 gr/dm3 zaharuri naturale.

blank

De când cu vinurile bune, mai nou, fac precizarea: sunt multe bune, dar raportul preț/calitate e de neignorat. 90 mdl (în rețeaua Linella, a grupului) îl plasează deocamdată pe poziții de top în segment. Nu confundați cu „champennoise”, care-i altă categorie.

blank

Vinul este superb și oferă tot ce te-ai aștepta de la el: un perlaj fin, prospețime în arome (flori, citrice), gust ușor și revigorant.

O fantastică re-interpretare pentru un „prosecco” cu „radacini” autohtone. Să fiu înțeles corect: nu am nimic cu faimoasele vinuri spumante italiene, dar mă doare sufletul când, în cluburile de noapte de exemplu, se servește deseori o calitate mai joasă de import în detrimentul unui produs autohton autentic.

blank

Va fi unul din vinurile verii, bun și după alergat. De pe acum știu 😉

Sărbători fericite!

blank

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.