Premieră: Nucata din Moldova ia aur în Londra

Lichirorul de desert „Nucata”, produs de „Pomul Regal” a scris istorie, devenind primul lichior din Moldova care obține medalia de aur, cu 95 de puncte, la una dintre cele mai mari competiții din lume pentru vinuri și spirtoase — International Wine & Spirits Competition (IWSC), desfășurată recent în Londra.

blank

În premieră, o băutură tradițională moldovenească a reușit să urce pe podium în acest și să câștige premiul de aur în competiție cu peste 90 de țări. Concursul, organizat în Marea Britanie, se desfășoară de peste 50 de ani și adună cele mai apreciate băuturi alcoolice din întreaga lume, devenind o celebrare a inovației, creativității și gustului. La ediția din 2024, peste 4000 de băuturi spirtoase au participat în concurs, ele fiind evaluate „în orb” de un prestigios juriu internațional.

blank

Nucata este un lichior de calitate superioară, obținut din nuci premium rafinate, selectate dintre cele mai bune soiuri americane și franceze.

Nucile sunt recoltate în momentul optim de maturitate, astfel încât să aibă un gust bogat și să se elibereze aromele naturale în timpul procesului. Acestea sunt apoi lăsate să macereze în alcool, pentru a capta aromele și proprietățile speciale ale nucilor.

Nucata de la “Pomul Regal”, cu un volum alcoolic de 30%, se servește în general ca aperitiv sau digestiv, cu gheață sau fără, fiind o băutură sofisticată și plăcută.

blank

„O aromă distinctă de nucă predomină în arome, cu note susținute de fructe uscate și arahide. Gustul are la bază note expresive de migdale, urmate de ciocolată neagră divină și arome de cafea prăjită”, au notat jurații care au acordat medalia de aur.

blank

La IWSC băuturile sunt servite în pahare numerotate, pentru a garanta anonimitatea, apoi sunt testate de un panel de experți din 30 de țări. La final, spirtoasele cu medalie de aur se re-testează de un membru independent a Comitetului de Juriu, pentru a certifica calitatea.  

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.