Guest post Mihaela Roşcov: O seară cu pofte de…

Mihaiela Roşcovfata cu blog de femeie – a participat săptămâna trecută la evenimentul „Feteasca Dă-i” de la vinoteca Carpe Diem, la care bărbaţii nu au avut acces. Ce pofte i-a provocat Feteasca, vedeţi mai jos în postarea Mihaelei găzduită cu plăcere de FineWine.

„Deși albul nu e culoarea reprezentativă pentru mine, în acea zi l-am îmbrăcat. Mi-am pus coroniță și am încercat să mă simt prințesă. Doar că în momentul când am intrat la Carpe Diem Wine and Shop Bar, am înțeles că prințesă din mine nu va ieși, doar o zână care poate să împlinească dorințe.

IMG_4114

Normal că am avut ajutor. 6 vinuri din Fetească care au făcut magie.

IMG_3797

Feteasca albă de la Castel Mimi a fost cel care te dezleagă. Te aduce în starea când poți să socializezi mai ușor, să întinzi mâna și să zici ”Salut, eu sunt Mihaela”.

IMG_3853

Feteasca albă de la Vinăria din Vale te face vesel. Aroma și gustul ușor te îndeamnă să faci refill și să râzi nebunește.

IMG_3966

Apoi a venit partea mai personală, când Feteasca Regală de la Gitana Winery își pune amprenta astfel încât să nu o uiți. Aici deja ți se trezesc simțurile, altfel de simțuri, cele mature, sau cele regale.

IMG_3883

La Feteasca Regală de la Chateau Vartely ți se face cald de-a binelea și te pregătește pentru partea intensă.

IMG_3903

Cu o Femme fatale (feteasca albă și feteasca regală) de la Carpe Diem te-ai juca toată ziua. Și post gustul aici e unul care te intrigă și tot aștepți să o mai descoperi și să o mai descoperi.

IMG_4139

Finalul neapărat trebuie să fie însoțit de Individo (riesling si feteasca regală) de la Chateau Vartely, acel suflu masculin care îți reamintește că trebuie să merg acasă.

IMG_4005

Iar acasă niciodată nu mergi singură, eu mi-am luat două vinuri din astea superbe, vinuri care te transformă în zână care împlinește dorințe. Acum aștept seara cu pofte 😉

IMG_3901

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.