Feteasca Neagră Vintage, preferata Vernisajului
Vinul Feteasca Neagră Vintage 2019 de la Vinăria din Vale a fost votat ca „cel mai bun vin roșu” la Vernisajul Vinului 2024, ediția de iarnă, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău.
El a acumulat cele mai multe voturi printre cei peste 2000 de vizitatori ai evenimentului de la Palatul Republicii. Seria Vintage face parte dintr-o gamă nouă de vinuri, lansată de curând de către Vinăria din Vale.
Întâmplător sau nu, anume acest vin de la Vinăria din Vale a fost inclus în noul ghid al vinurilor bune Fine Wine Guide 24/25.
La un preț de 170-180 mdl pe raft, oferă o mare plăcere. Este un vin rubiniu intens, cu arome pronunțate de fructe negre, ciocolată și lemn nobil. Gustul este plăcut, cursiv, fără astringență, cu taninuri coapte. 13.5% vol. alc. Recolta anului 2019, maturat 6 luni în barrique-uri de stejar francez.
Vinăria din Vale este cel mai mare producător și exportator de vinuri din Republica Moldova. Dar înainte de toate, e o afacere de familie, cu trei generații de vinificatori.
E situată în regiunea de sud a Moldovei, în prima biosferă protejată UNESCO – Lunca Prutului de Jos. Aici deține peste 1 000 ha de viță de vie proprie. Cramele Vinăriei din Vale dispun de un parc de peste 400 barrique-uri franceze de stejar.