Cătălin Păduraru: „Luptați pentru piața românească!
Un interviu cu CEO Vinarium, Cătălin Păduraru.
Ne apropiem cu pași rapizi de o nouă ediție a Vinarium. Care este atmosfera resimțită din interior, din perspectiva organizatorilor? Ce e rău și ce e bine, ce este altfel în acest an?
Multe din cele ce ne înconjoară poartă accente agresive, toxice și pot părea rău-prevestitoare.
Problema este că, pe de o parte, vremurile pe care le trăim sunt “rodul” acțiunilor (și inacțiunii) noastre trecute și, pe de alta, disconfortul care apare în acțiunile creatoare sau de urmărire a reușitei, este – de fapt – markerul fricilor și inhibițiilor noastre.
De frică, antreprenorii se auto proiectează în zona de liniște dată (fals) de “ceea ce știm că funcționează”. De fapt, acest comportament nu face nimic altceva decât să lase loc unor “curajoși” (chiar dacă impostori, uneori) de a se băga în față. În cazul marilor companii, o astfel de cale (“nu avem nevoie de sprijin în idei, de consiliere”) este Calea Nokia – cum îi spun eu. Nu este un drum neapărat cu un singur sens, dar revenirea cere bani și… timp. Mult. Asta se vede din unghiul observatorului avizat. Antrenat. Trecut prin toate crizele din ’90 încoace.
Din păcate, puseuri de energie și resurse sunt alocate imatur și nefolositor unor “competiții” pe care eu le numesc „mărgeluțe, oglinjoare și cioburi de sticlă colorate”… dar așa e natura umană, ăsta e nivelul de înțelegere. Ferma mea convingere este că, oricâte beculețe și înscrisuri în “străineză” are un cazino, dimineața rece nu va beneficia de căldura lor. Și nici buzunarele tale nu vor fi mai vesele.
Ca să traduc cele de mai sus: atenție pe ce dați banii, evaluarea vinurilor într-un concurs serios este importantă. Marketerii trebuie să învețe ce înseamnă „serios”, și ce e „zorzoană” (oricât de spectaculos s-ar numi aceasta din urmă).
Separat de eroarea unor producători de a trimite probe în concursuri la care înșiși jurații plătesc bilet de intrare (!!!) sau la cele care clamează respectarea regulilor OIV – dar nu sunt în OIV (de ce?!) – atmosfera e bună. Criza piețelor (mai ales războiul economic cu SUA) împinge din ce în ce mai multe vinuri din țări pe care le putem cataloga ca fiind cu „nasul pe sus” către piețe emergente ca a noastră. Dimineața aceea rece… de care povesteam… trezește multă lume.
De rău, e rău că mai avem mult până să atingem notorietatea care să ne permită exprimarea valorilor noastre, promovarea inovațiilor și a gândirii avangardiste a VINARIUM. Partenerii și sponsorii sunt mai prudenți, în timp ce “dinamica” costurilor e în sens opus…
Ce noutăți aduce Vinarium în acest an?
Categorii noi, premii noi. Parteneriate noi. Cercetări noi. Fundații noi.
Luptăm inclusiv pentru Pelin – chiar dacă “Hors Concours”. Vinuri BIO – jurizate separat. Zero și low-alcohol (n-am crezut că vom ajunge aici, dar asta înseamnă să fii realist, să accepți că trebuie să lupți lăsând să se manifeste și „argumentele” care nu-ți convin).
PIWI Wines. Nu kiwi. Un capitol nou bun de studiat.
Premii speciale pe care le știm (VINOFED, FIJEV), dar și unele noi IPPU – pentru expresia vizuală a ambalajului (etichetă, capișon, colerette, sticlă). Am bătut palma cu Gault&Millau pentru o revitalizare a selecțiilor pentru HORECA. Mergem „mai sus” în cercetarea activității cerebrale în momentul evaluării senzoriale, printr-un parteneriat cu Neuroaxis.
Știința nu pare spectaculoasă în fața „practicii”, dar e singura care aduce – de fapt – avantajele într-o industrie. Nici cea vitivinicolă nu poate face excepție, chiar dacă statul nu alocă nici măcar un leu pentru asta.
Tot în acest an vrem să punem la Ploiești (locul de desfășurare) „pe tapet” cele câteva orașe din România care ar putea găzdui edițiile viitoare ale Concursului: Iași, Constanța, Timișoara, Focșani. … sau poate alegem unul pentru totdeauna. E un “debate” în desfășurare.
Au mai rămas 8 zile până la termenul limită de înscrierea probelor. De ce ar trebuie un producător de vin din Republica Moldova să înscrie mostre la Vinarium?
Un producător de vin din Moldova care are mai mult vin decât „absoarbe” piața locală, vizează, în mod logic, (și) România.
Piață mare, apropiată, cu facilități logistice, fără bariere de limbă și de (re)cunoaștere. Ca atare, se impun multe exerciții și de viteză și de anduranță, printre care – participarea la VINARIUM se numără printre cele dintâi.
Citind literatură moldovenească contemporană (mulțumesc, Andrei!), parcurgând argumentațiile lui Vasile Ernu – înțeleg că sunt (deocamdată) diferențe structurale în definirea unui comerț reușit din punct de vedere al celor două maluri de Prut. Dimensiunea și dinamica pieței marelui imperiu sovietic încă adastă în mintea multor producători din Republică. Firesc. Doar că piața României, deși mult mai mică și mai „complicată”, s-a dovedit a fi extrem de folositoare pentru vinarii moldoveni care s-au implicat, obligând la livrarea unor produse culte, cu valoare și calitate înaltă. De aceea, e sănătos să comunici acestei piețe atributele făurite pentru aici și recunoscute aici.
Faci reclamă cu VINARIUM înaintea tuturor celorlalte concursuri internaționale. E un sfat. Țineți minte, dar mai bine… aplicați-l.
Cum vi se pare evoluția vinului moldovenesc pe piața din România? O să revin la formularea: ce e rău și ce e bine? Mai ales în contextul în care vinul moldovenesc a fost lăudat, dar și criticat pe alocuri…
Eu nu știu ca vinul moldovenesc – în sine – să fie criticat. Sunt atitudini de luat în discuție, ofsaiduri (offside) la concurența loială și chiar tremolo-uri pe portativul legislativ.
Vinul moldovenesc a fost întotdeauna apreciat. De fapt… nu întotdeauna, ci după ce s-a renunțat la a privi piața noastră ca pe o așchie sovietică nesărită departe de trunchi și s-a renunțat la vinurile acelea submediocre „la borcan” și la tot felul de kitch-uri de ambalaj.
I se mai poate imputa comunicării vinului moldovenesc „separatismul” aproape manifest. Niciodată nu transpare măcar aluziv caracterul identitar românesc, nici atunci când orice altă formulare este în afara adevărului, așa cum avem cazul cu Fetească Regală. Dar și la Fetească Neagră sau Albă am fi (ați fi) putut găsi “filonul comun”.
Orice răbufnire de orgoliu sau orice declanșare combativă a resorturilor care țin de istorie și știință sunt egale, consumatorul român fiind sensibil în fața exagerărilor sau inexactității. Ar trebui să fie valabil pentru cei care s-au născut – indiferent unde – de la Nistru pân’ la Tisa și se consideră români.
Luptați pentru piața românească!
Respectați-o măcar tot atât cât respectați Japonia, Coreea de Sud sau Olanda, chit că proporțional cu importanța strategică și cifrele de vânzări, România ar merita și un mic piedestal. Conjunctura economică, alianțele între state, canalele ce azi par sigure – toate se pot schimba. Românitatea (chiar nerecunoscută de unii), NU.
Așadar, investiți în cunoașterea pieței, în împrietenirea întregii țări cu vinurile din Moldova și comunicați onest, cu toate ghilimelele la locul lor… (adică, nu ocoliți instituția citării; o spun pentru că, deocamdată, zici că este regulă nepomenirea celor care am postulat ceva original).
Vinul pare să parcurgă, pe plan global, nu cele mai strălucite timpuri… Are vreun impact criza asupra unei competiții de vinuri?
Evident. Totul se mișcă greu. Vinul este expediat de către Administrația din România la „neesențiale” deși, într-o țară vitivinicolă, întregul lanț al industriei rezolvă în plan social, cultural, economic, mai mult decât toate instituțiile statului la un loc. Așa că eu afirm cu forță: o competiție solidă are ea însăși un impact asupra crizei, inhibând-o. Punându-i hotare mai aproape de epicentru. Dacă e ajutată, cu atât mai mult și mai bine.
Dar… să revenim la timpuri. Vinul este înregistrat în mentalul colectiv al noilor generații ca o băutură prea sofisticată, relativ scumpă, de aceea tinerii sunt (foarte) departe de ea și toți doctorii, psihologii, politicienii, dieteticienii (alăturare neîntâmplătoare) cuplează penibil și iresponsabil vinul de consumul excesiv de alcool. Lăsând la o parte faptul că în acest deceniu al lepădării de vin în numele sănătății absolute avem recordul recordurilor al numărului de tineri alergici, insomniaci, cu boli gastrointestinale și… tam-tam… cu o dramatică dependență… nu de alcool ci, de… psihoterapeuți. Lăsând asta la o parte, realitatea aceasta este produsul limitelor de înțelegere ale generației numărul 1 de antreprenori (generația mea) în Est și a obedienței exacerbate față de sistem, față de experimentele sociale.
Acum pentru vini (culpe) diferite, și producătorii din vest și cei din est vor da cu [“bip”]-ul de asfalt și abia, după acest moment, putem avea noroc să asistăm la o revenire (așa cum nimeni nu credea că se va întâmpla în SUA după prohibiție, până prin anii ‘60-65).
Zguduiala vine în Occident din lipsa curajului pentru discursul corect și nu unul politically-corect și direcția mixului demografic prin prisma tiparelor de consum asociate opțiunii religioase (islam) și „religia” comportamentală woke, cancel culture, stângism – iar în Est de la limita înțelegerii fenomenelor de scară, inapetența pentru anticipare (să nu uităm că ASE-ul românesc e școală de „istorie economică”, nu de proiecție anticipativă, lipsa cadrului pentru inovație, incapacitatea asocierii în activitate).
În Vest nu știu cum va fi. În Est este nevoie de curaj și de respect pentru oamenii deștepți, care trebuie puși la coordonarea acțiunilor la scară mare și pe termen lung. Din punctul meu de vedere, dacă e să dam doar un „hint” – Autostrada Podgoriilor A7 și oenoturism cu rulota – un capitol care odată pornit, va face ca jumătate din România viticolă să stea pe „cai mari” multă vreme.
