Milești Mici Feteasca Albă 2019 vs Feteasca Albă 1986
Am avut astăzi o deosebită ocazie să degust două vinuri de la același producător, Mileștii Mici, din recolte la o distanță de 33 de ani (!), respectiv, Feteasca Albă 2019 vs Feteasca 1986. Un studiu de caz extraordinar!
Înainte de a trece la experimentul organoleptic, vreau să amintesc cititorilor că Mileștii Mici este o întreprindere de stat, care deține din 2005 recordul Guiness Book pentru cea mai mare colecție de vinuri subterană din lume (1.5 milioane butelii). Fiecare cetățean ar trebui să vadă măcar odată-n viață această comoară a Moldovei.
Am început, cum e și firesc, cu cel mai tânăr vin. Feteasca Albă 2019 sparge stereotipurile despre vinurile de la Mileștii Mici și ne șoptește despre o schimbare de atitudine și de calitate.
Vinul este tipic soiului. De culoare galben discret cu nuanțe verzui; arome florale, amintind frunzele de viță de vie, florile de câmp; cu aciditate medie și post gust de lungime medie. 12.5% vol. alc, un vin lejer, ușor și plăcut de băut (n.a. — poza nu redă totuși foarte fidel culorile, nu e așa sur).
Evident, atenția se îndreaptă spre cel de-al doilea vin, de colecție.
Din păcate, contra-eticheta nu ne spune foarte mult, propriu-zis, despre istoria vinului anume în momentul îmbutelierii, ci se referă, în linii generale, la colecția „de aur” de la Mileștii Mici. Din informații tehnice — alcool min. 10.0% (așa erau cerințele de etichetare ale timpului; în realitate, cu siguranță vol. alc. era mai mare); roada anului 1986 (Doamne, eram încă preșcolar atunci!!!), îmbuteliat în 1989 (pe semne fiind păstrat în cisterne sau, poate, în buturi mari de lemn), cu sticla numărul 325. Buteliile sunt păstrate în subteran la Mileștii Mici, unde este o temperatură de 12-14℃ și o umeditate constantă de 85% anul împrejur.
Dopul s-a păstrat relativ bine pentru vârsta de 30 de ani, chiar suspect de bine. De fapt, nu cred că este dopul original (în 86 era chirilica în vigoare), probabil sticla a fost redopuită la un anumit interval de timp sau înainte de oformare. Cert e că pluta nu s-a dezintegrat, deși este ușor deformată.
În Chișinău există suficienți experți care spun despre astfel de vinuri: „a îmbătrânit, dar e viu”. Cred că trebuie să avem curajul să spunem despre vinurile oxidate că sunt oxidate. Dar nu mă voi sfii să remarc anumite „dar”-uri.
Culoarea este galben-pai care, evident, ne vorbește despre evoluția vinului. Dar, observați că nuanța este încă strălucitoare, nu opacă, nu ștearsă definitiv. Eu mă așteptam să fie mult mai grav, mai spre chihlimbar. Am degustat vinuri mult mai tinere, cu un grad mai avansat de oxidare.
Predomină aromele oxidative, de vin vechi. Dar, dincolo de acestea, străbat și nuanțe plăcute: fructe galbene uscate, paie, o ușoară adiere de miere de albine. După 20 de minute de aerare, chiar ai putea spune că aroma este, în general, plăcută.
Gustativ, se confirmă așteptările unui vin vechi, cu umbra unei foste acidități viguroase.
În linii generale, eram pornit — înainte de a desface sticla — să scriu mult-mult mai agresiv vizavi de astfel de vinuri. După această experiență, însă, ași vrea să-i strâng mâna tehnologului care a făcut și pus la păstrare în 1986 un așa vin! Da, vinul și-a trecut viața, dar sunt semne că la păstrare a stat ceva foarte bun. Probabil, și condițiile de păstare au permis vinului să nu involueze și mai mult.
Nu cred că e un vin care trebuie servit la masă, dar e un foarte bun exemplar de studiu. Cine a mai gustat Feteasca din 1986?!
Ambele sticle sunt deschise și vacumate la Purcari Wine Bar. Dacă există doritori, puteți trece azi sau mâine pe la noi, să încercați pe papila proprie acest experiment. E interesant!
Mulțumesc Mileștii Mici pentru această posibilitate!
