Ce este taxa de dop

Din păcate, experiența de aproape doi ani la vinotecă, îmi demonstrează că avem în continuare mari carențe la cultura servirii vinurilor, inclusiv de etichetă. Vreau să ne edificăm astăzi la capitolul „taxa de dop”. Vă rog să citiți până la capăt și — dacă vă pare informativ — împărtășiți cu prietenii. Ca să nu păreți inculți când nimeriți în astfel de situații.

• Unii clienți fac scandal când văd „taxa de dop” în cec, chiar dacă scrie în meniu de ea.
• Alții iau „drop stop”-ul acasă, cu mențiunea că au plătit „taxa de dop”.
• Ni s-au luat și dopurile „vacuum” sub același pretext.
• Nu există în lege așa noțiune cu taxa de dop! Vă dau în judecată!

Taxa de dop. Cork fee.

Preluat de pe vinul.ro: Termenul de „taxă pe dop” a apărut prima dată în Australia, la începutul anilor ’60, moment în care mai multe restaurante şi localuri din Melbourne au implementat sistemul „BYOB” (Bring Your Own Booze/Bottle), care, în traducere liberă, este echivalentul lui „Adu-ţi băutura de acasă!”. Potrivit Decanter.com, prin intermediul acestui serviciu, restaurantele permiteau clienţilor, contra unei sume de bani (taxa de dop), să consume la masă propria băutură. În mai puţin de 20 de ani, sistemul a devenit foarte popular la nivel internaţional, el putând fi întâlnit astăzi în majoritatea restaurantelor din Europa de Vest, Statele Unite, Canada sau Japonia.

Taxa de dop este mai mult decât o sumă de bani plătită restaurantului pentru deschidere şi servirea unei sticle de vin provenite din afara meniului său, ea reprezintă o normă de convenienţă. Plata acestei sume de bani nu trebuie să fie percepută ca fiind o „amendă” aplicată de ospătar pentru că face un serviciu în plus. Nu este „tipsul” chelnerului!

În Moldova, taxa de dop se aplică:

• În vinoteci, ca taxă suplimentară prețului de „magazin” al vinului.
• În magazine de vinuri, vinoteci sau restaurante, pentru vinul aduse de acasă sau pentru cele extra-meniu.

Cât ar trebuie să fie taxa de dop?

De regulă, în Chișinău, valoarea unei taxe de dop variază între 50 și 250 de lei pe fiecare sticlă deschisă, în funcție de restaurant. La Purcari Wine Bar aplicăm limita de jos (50 mdl), dar avem de gând să o creștem.

Credeți-mă, nu ne îmbogățim pe seama ei, nu facem profit. Exercițiu matematic: o sticlă de Purcari din gama de bază (seria 1827) costă la noi 130 mdl. Dacă luați acest vin și plecați cu el acasă, veți plăti acest preț (ca în magazinele obișnuite sau chiar ușor mai puțin). Dacă o serviți pe loc, veți achita 130 mdl + 50 mdl taxa de dop = 180 mdl.

Este o taxă pe care o percepem pentru servirea din paharele corecte (care necesită spălate, lustruite, tirbușon, decanter, drop stop și alt inventar de specialitate), pentru servirea vinului la temperatură corectă (care necesită frigider de vin, curent, etc), pentru serviciul sommelierului (care înseamnă salariu, training, informare permanentă despre vinuri, etc).

Cu tot cu taxă de dop, vă iese oricum mai ieftin: restaurantele vor cere între 100-300% adaos la vin (același Purcari 1827 va costa 250-300 mdl). Și, din păcate, deseori se întâmplă că serviciul va fi cu mult mai slab (pahare cu miros străin, pahare incorecte, temperatură incorecte, etc-etc). Din păcate. Dar aceasta e o temă aparte pentru administratorii de restaurante.

În restaurantele de peste hotare, o taxă de dop obișnuită e de 20-25 euro, dar poate ajunge ușor și la 100 euro.

Nu fiți inculți, e de bon ton:

• Înțelegeți politica localului: dacă se permite și în ce condiții se percepe taxa de dop.
• Aduceți o sticlă de acasă nu pentru a economisi, dar pentru a degusta ceva deosebit, care nu există în meniul localului.
• Dacă ați adus o sticlă de acasă, luați cel puțin una din local.
• Oferiți somelierului să deguste din vinul adus, ca semn de respect sau pentru a vă ajuta în degustarea vinului.
• Nu confundați taxa de dop cu bacșișul oferit chelnerului.

Dacă vi s-a părut informativ, împărtășiți prietenilor acest link. Să fim mai culți!