Chateau Cristi lansează două vinuri noi
Chateau Cristi are două vinuri noi, diferite ca stil, dar unite de aceeași idee: un spumant construit pentru consum relaxat și o expresie serioasă a unui soi local. Datele tehnice arată o abordare atentă atât în vie, cât și în cramă.

Prima noutate este Chateau Cristi Cuvée Extra Dry, un vin spumant realizat din 50% Chardonnay și 50% Pinot Noir, recolta 2025, produs prin metoda Charmat. Strugurii provin din podgoriile companiei din regiunea IGP Valul lui Traian, iar fermentația secundară în autoclave din inox a fost gândită pentru a păstra prospețimea și expresivitatea aromelor.
Maturarea scurtă pe drojdii fine completează profilul vinului cu mai multă rotunjime și complexitate.

Din punct de vedere aromatic, spumantul surprinde cu note de măr verde, pere, citrice și accente florale, însoțite de nuanțe discrete de patiserie. Este încadrat în categoria Extra Dry, având 14 g/l zahăr rezidual – un stil care oferă o senzație puțin mai generoasă decât brutul clasic și care poate atrage un public mai larg.
Practic, pare un vin construit pentru aperitive, seri de vară și contexte în care prospețimea trebuie să rămână în prim-plan.

La polul opus ca stil se află Chateau Cristi Rara Neagră 2022, o expresie premium a unuia dintre cele mai reprezentative soiuri autohtone.
Vinul este produs în ediție limitată de 7.000 de sticle, din struguri proveniți din podgoria Găvănoasa, cu randamente reduse la 6 tone/ha, recolta fiind realizată manual, pe timp de noapte. După fermentare, vinul a petrecut 16 luni în barrique de stejar francez, o perioadă care i-a adăugat structură și complexitate.

Profilul aromatic aduce vișină coaptă, prune și fructe de pădure, completate de accente de condimente, vanilie și note ușor toastate. Foarte bun alături de plăcinte cu brânză sau o friptură tipică moldovenească.

Cu 14% alcool, taninuri bine integrate și un stil mediu spre corpolent, noua Rara Neagră pare să meargă pe direcția tot mai vizibilă în Moldova: vinuri locale care încearcă să pună accent pe caracterul soiului și mai puțin pe intervenții excesive.
Spumantul poate fi găsit pe raft la 180-200 mdl, în timp ce Rara ajunge on-line cu 280 mdl. Savurați!


